logo

Ungheniul marchează la 9 mai şi Ziua Victoriei şi Ziua Europei, ciclu tematic IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/ungheniul-marcheaza-la-9-mai-si-ziua-victoriei-si-ziua-europei-ciclu-tematic-ipn-7978_1012553.html

Agenţia IPN a reacţionat la îngrijorările formulate în societatea moldovenească, potrivit cărora ziua de 9 mai ar putea fi folosită de diferite cercuri de interese drept pretext pentru anumite genuri de provocări şi destabilizări în Republica Moldova. Îngrijorările par suficient de îndreptăţite în contextul crizei regionale profunde care afectează şi Republica Moldova. Ce cred despre această perspectivă autorităţile publice, centrale şi locale, partidele politice şi analiştii politici, dar şi despre măsurile prin care pot fi prevenite sau anihilate eventualele provocări, veţi afla din materialele mini-ciclului.
---

Viceprimarul oraşului Ungheni, Eduard Balan, a comunicat pentru IPN că de 9 mai, dimineaţa va fi organizat un miting de comemorare la care vor vorbi oficialitaţile localităţii. După aceea va avea loc un marş, vor fi depuse flori în centrul oraşului. Mai apoi veteranii vor merge la Stela eroilor şi ulterior se va organiza o masă pentru aceştia. De la amiază va avea loc un concert organizat în centrul oraşului, deja dedicat Zilei Europei.

„Noi am comasat cele 2 sărbători. Ziua Europei am început să o marcăm de la 6 mai, am organizat un concert la Casa de cultură. Anterior făceam concert seara, dar acum concert pentru Ziua Europei va fi după finalizarea tuturor activităţilor pentru veterani. Anul acesta concertul pe piaţa primăriei va fi dedicat Ziulei Europei. De asemenea organizăm şi diferite competiţii sportive în această zi”, a comunicat viceprimarul.

Eduard Balan a specificat că în Ungheni nu sunt controverse vădite vizavi de ce se marchează la 9 mai şi nimeni nu se expune categoric. În ultimii ani, spune viceprimarul, s-a reuşit organizarea evenimentelor fără niciun fel de provocări şi probleme. Din punctul său de vedere e corect să fie comasate cele 2 evenimente, aşa rămân toţi mulţumiţi.

În perioada dată a fost făcut un demers către Ministerul Afacerilor Interne şi în oraş au fost mobilizaţi 27 de carabinieri, care patrulează străzile până pe data de 10 mai. Viceprimarul a remarcat această solicitare se face de obicei în această perioadă, anume pentru a păstra ordinea publică, şi nu cu gândul la potenţiale provocări.

Mariana Galben, IPN

Notă IPN: Agenţia IPN a făcut invitaţii să participe la acest mini-ciclu, de asemenea, Guvernului Republicii Moldova, Primăriei municipiului Chişinău, primarului municipiului Comrat, Nicolae Dudoglo, reprezentanţilor PCRM, PDM, PSRM, analiştilor politici Nicolae Negru, Ion Tăbârţă, şi Linei Grâu, altor actori ai vieţii publice din Moldova.