logo

UNFPA a donat trei ambulanțe de terapie intensivă mobilă pentru nou-născuți


https://www.ipn.md/index.php/ro/unfpa-a-donat-trei-ambulante-de-terapie-intensiva-mobila-7967_1109858.html

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească a fost dotat cu trei ambulanțe de tip C pentru transportarea nou-născuților. Acestea sunt echipate cu dispozitive medicale performante de terapie intensivă mobilă, ce permit, în condiții de maximă siguranță, transferarea bebelușilor aflați în stare critică la instituțiile medicale, pentru îngrijiri specializate, transmite IPN.

În fiecare ambulanță sunt instalate incubator de transport, ventilator pentru respirație artificială neonatal, monitor pentru măsurarea funcțiilor vitale, aspirator de urgență pentru nou-născuți, defibrilator, laringoscop, trusă medicală de urgență etc. Acestea funcționează ca un sistem de alimentare autonom, garantând operativitate neîntreruptă.

Autosanitarele sunt donate de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), fiind achiziționate cu sprijinul financiar al Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Donația, în valoare de peste 8 milioane de lei, reprezintă un pas semnificativ în consolidarea rezilienței sistemului de sănătate din Republica Moldova, în contextul creșterii cererii pentru servicii medicale de urgență, ca urmare a crizei refugiaților.

La evenimentul de donare, ministra sănătății, Ala Nemerenco, a menționat că statul investește constant în sănătatea mamei și a copilului, pentru a le asigura îngrijiri medicale calitative. Potrivit ei, în ultimii trei ani, cu susținerea UNFPA, au fost modernizate 12 centre perinatale la nivel național.

Totodată, în cadrul evenimentului, UNFPA a donat un lot de manechine medicale Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească și Spitalului Clinic Bălți. Donația, în valoare de peste 800 de mii de lei, are scopul de a îmbunătăți pregătirea practică a cadrelor medicale, inclusiv a studenților, rezidenților și personalului medical cu studii medii, în domeniul sănătății sexuale și reproductive.