Unele televiziuni reflectă relativ neutru campania electorală pentru alegerile locale generale și cele parlamentare noi, în timp ce altele fac partizanat politic, favorizând anumiți concurenți electorali. Concluzia se desprinde din cel mai recent raport de monitorizare a activității mass-media în perioada campaniei electorale, prezentat pe 3 octombrie într-o conferință de presă la IPN.
În prezentarea raportului, care cuprinde perioada de monitorizare 20-27 septembrie. Nadine Gogu, director al Centrului pentru Jurnalism Independent, a menționat că, în linii generale, majoritatea posturilor au oferit acces candidaților. Aceștia au fost citați și/sau menționați în știrile privind lansarea campaniei electorale și alte activități de campanie. „Majoritatea materialelor electorale au fost corecte și echidistante, prezentând neutru protagoniștii. De asemenea, o mare parte din știrile electorale au citat preponderent candidații la alegeri, limitându-se la o singură sursă de informare, fără a trata subiectele în profunzime prin oferirea informațiilor de context și includerea altor surse”, a spus Nadine Gogu.
Potrivit raportului, Moldova 1 a avut un comportament echidistant, fără a favoriza sau defavoriza evident vreun candidat. Prime TV și Publika TV nu au favorizat masiv vreun candidat, în timp ce candidatul blocului ACUM, Andrei Năstase, a fost defavorizat prin selecția contextului negativ al știrilor care l-au vizat.
Jurnal TV a oferit spațiu tuturor candidaților, aceștia fiind reflectați neutru. Candidatul blocului ACUM, Andrei Năstase, a fost prezentat în context pozitiv în știrile privind activitățile sale ca ministru, fiind făcut transfer de imagine către candidatul Andrei Năstase.
NTV Moldova și Accent TV l-au favorizat masiv pe candidatul PSRM Ion Ceban prin spațiul acordat și contextul pozitiv în care a fost prezentat, iar Andrei Năstase a fost prezentat în context mai mult negativ.
RTR Moldova l-a favorizat ușor pe Ion Ceban, în timp ce PRO TV și TV 8 au avut un comportament echilibrat.
Televiziunea Centrală a favorizat reprezentanții Partidului „Șor”, iar Ion Ceban și Andrei Năstase au fost reflectați în context negativ.
Raportul a fost realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu suportul Fundației Est-Europene, cu resursele acordate de Suedia și suportul Agenției SUA pentru Dezvoltare și al Agenției Marii Britanii pentru Dezvoltare.
Polina Panainte, secretarul Coaliției civice pentru alegeri libere și corecte, a precizat că au fost monitorizate posturile de televiziune: Moldova 1, Prime TV, Publika TV, Jurnal TV, RTR Moldova, NTV Moldova, Accent TV, PRO TV, TV8 și Televiziunea Centrală, fiind selectate pe criterii care țin de audiență, forma de proprietate și limba difuzării.