O mare parte din cele 10 posturi de televiziune monitorizate de Centrul pentru Jurnalism Independent au oferit acces relativ egal candidaților în alegeri, care au fost protagoniști în știri separate sau au fost menționați în știri cu caracter electoral direct sau indirect. În același timp, o altă parte din posturile de televiziune au avut atitudini preferențiale, au prezentat activitățile unor concurenți și le-au ignorat pe ale altora. Constatările se regăsesc în primul raport de monitorizare a presei audiovizuale în campania electorală pentru alegerile locale generale, prezentat de CJI și care se referă la perioada 1-11 octombrie.
Într-o conferință de presă la IPN, directoarea executivă a Centrului pentru Jurnalism Independent, Nadine Gogu, a declarat că au fost selectate 10 posturi TV cu acoperire națională, cu formă de proprietate publică și privată și care difuzează atât în limba română, cât și în limba rusă. Este vorba despre Moldova 1, TVR Moldova, Jurnal TV, Pro TV, TV 8, Cinema 1, ITV, Orizont TV, Vocea Basarabiei și Exclusiv TV. În cadrul monitorizării a fost selectat un buletin informativ din prim time, fiind monitorizat conținutul integral.
„De cele mai multe ori materialele analizate s-au bazat pe o singură sursă de informație. Respectiv, nu a fost asigurat pluralismul de opinie și subiectele nu au fost tratate în profunzime. Majoritatea materialelor au fost dezechilibrate din perspectiva asigurării egalității de gen, de cele mai multe ori fiind citați bărbați. Acest fapt se explică prin faptul că o mare parte din candidați și din concurenții înregistrați sunt bărbați”, a precizat Nadine Gogu.
Dar, potrivit ei, în unele situații la unele posturi a fost asigurat echilibrul perfect 50/50. „Adevărul este că la acele posturi au fost mai puține materiale și a fost mai ușor de asigurat acest echilibru. Majoritatea posturilor TV au manifestat atitudini corecte și echidistante față de concurenții electorali, fără a-i favoriza sau defavoriza evident”, a mai spus directoarea CJI.
În cadrul monitorizării s-a constatat că postul public de televiziune Moldova 1 a reflectat pe larg campania electorală, în cele 43 de știri respectând standardele profesionale și deontologice. Postul a oferit acces în știri majorității concurenților electorali, fără a favoriza sau defavoriza vreunul din ei. Majoritatea știrilor electorale au fost inspirate dintr-o singură sursă. Materialele controversate au fost echilibrate, însă echilibrul de gen nu a fost asigurat.
În cazul TVR Moldova, în majoritatea cazurilor reflectarea a fost corectă și echidistantă, fără a fi observată tendința de a favoriza pe cineva. Însă, reprezentanții partidelor „Șansă” și „Renaștere” au fost ușor defavorizați de limbajul utilizat și de informația selectată pentru a o include în știri. Raportul denotă că postul Jurnal TV a difuzat subiecte electorale care au citat preponderent câte o singură sursă, fără a fi asigurat pluralismul de opinie în știri. Totodată, știrile controversate au fost echilibrate, iar favorizări și defavoriză evidente nu au fost. Și Pro TV a echilibrat de cele mai multe ori materialele controversate. Pluralismul de opinie și echilibrul de gen al surselor a fost relativ asigurat.
Monitorizarea arată că TV 8 a difuzat majoritatea știrilor obiectiv și imparțial, însă în șapte cazuri a fost admis amestecul faptelor cu opiniilor. Sursele au fost variate, pluralismul de opinie fiind relativ asigurat, iar echilibrul de gen –neasigurat. Postul Cinema 1 a oferit acces majorității candidaților, în funcție de evenimentele organizate. O parte din materialele controversate nu au asigurat dreptul la replică. La fel s-a atestat o tendință de a-l reflecta mai des pe concurentul electoral Ion Ceban.
În raport se arată că postul ITV s-a remarcat prin părtinire în reflectarea candidaților Partidului „Renaștere” și „Șansă”, care au beneficiat de mai mult spațiu și tonalitate pozitivă. La fel și Orizont TV s-a remarcat prin reflectare partizană a candidaților Partidului „Șansă”, care au fost favorizați prin numărul mai mare de materiale și prin atitudine părtinitoare.
În ceea ce ține de Vocea Basarabiei TV, majoritatea știrilor au fost corecte și echidistante. Au fost mai multe știri cu caracter electoral indirect în măsură să pună în lumină negativă sau pozitivă guvernarea și, implicit PAS. Exclusiv TV nu a avut subiecte cu caracter electoral direct și, respectiv, nu a oferit acces în știri concurenților electorali.
Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.