Un tânăr de 20 de ani din raionul Dubăsari a fost arestat, fiind învinuit că a pus la cale omorul unui businessman ceh, care deține o afacere în Republica Moldova. Suspectul ar fi lucrat pentru antreprenorul ceh și acesta nu i-ar fi plătit munca. Tânărul a fost reținut într-un scuar din capitală, unde urma să se întâlnească cu victima.
Ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu, a declarat pentru IPN că tânărul a ajuns în vizorul oamenilor legii în luna ianuarie, în urma unui denunț. Acesta planifica să-l omoare pe fostul angajator, după care să-i ia aurul și mașina. Cu câteva zile până la reținere, tânărul a mers la piață ca să procure mănuși și colanți pe care să-i folosească în loc de cagulă.
Suspectul a fost reținut într-un scuar din centrul capitalei, unde în prealabil îi fixase victimei o întâlnire. La întâlnirea cu fostul angajator acesta a luat cu el o țeavă metalică special adaptată.
Pe 7 februarie, în privința învinuitului a fost aplicată măsura arestării preventive pe un termen de 30 de zile. În cazul în care va fi găsit vinovat, acesta riscă până la zece ani de închisoare.