Șeful Secției diagnostică funcțională din cadrul Spitalului raional Orhei, Ion Stati, a fost răpus de COVID-19. Acesta este al 24-lea deces asociat noului tip de coronavirus în rândul lucrătorilor medicali, transmite IPN.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale menționează că medicul în vârstă de 57 de ani și-a dedicat întreaga activitate profesională Spitalului raional Orhei. „Îi aducem un ultim omagiu și exprimăm sincere condoleanțe familiei, apropiaților și colegilor”, se menționează într-un mesaj postat de Minister.
Numărul total de persoane infectate cu noul tip de coronavirus în Republica Moldova a ajuns la 14,2 mii. Din toate cazurile confirmate, 2 182 sunt angajați din sistemul de sănătate.
Bilanțul deceselor asociate noului tip de coronavirus ajunge la 475, iar cel al persoanelor vindecate – la 8 019.