logo

Un pompier și-a pierdut viața într-un incendiu de vegetație la Florești


https://www.ipn.md/index.php/ro/un-pompier-si-a-pierdut-viata-intr-un-incendiu-7967_1106508.html

Un pompier și-a pierdut viața într-un incendiu de vegetație care a izbucnit miercuri după-amiază în localitatea Rădulenii Vechi din raionul Florești. El a fost depistat de către colegii lui la sol în zona afectată de ardere, transmite IPN.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că incendiul de vegetație a fost raportat la 112 aproape de ora 17.00. La fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Unității Salvatori și Pompieri Florești. Întrucât incendiul se extindea cu repeziciune a fost luată decizia de a suplini forțele, fiind trimisă la intervenție o echipă din cadrul Direcției situații excepționale Soroca. Ajunși la destinație, pompierii din a doua echipă au depistat la sol în zona afectată de ardere trupul neînsuflețit al colegului.

Pompierul activa în cadrul Unității de Salvatori și Pompieri Florești. Alte detalii despre el, deocamdată nu sunt precizate.

Circumstanțele cazului urmează a fi investigate de organele competente, iar cauza decesului va fi stabilită în urma unei expertize medico-legale.