logo

Un partid de opoziţie acuză guvernarea că va acorda ajutor doar raioanelor conducerea cărora este comunistă


https://www.ipn.md/index.php/ro/un-partid-de-opozitie-acuza-guvernarea-ca-va-acorda-ajutor-7965_965811.html

Devine clar că actuala guvernare intenţionează să acorde sprijin (financiar, umanitar, de altă natură) doar teritoriilor în care, după alegerile locale din 3 iunie, la conducere s-au menţinut reprezentanţii PCRM, se arată într-o declaraţie a Partidului Popular Republican (PPR). Potrivit formaţiunii, guvernarea a împărţit deja toate unităţile administrativ-teritoriale de nivelul doi în „ale noastre”, adică conduse de reprezentanţii partidului de guvernământ, şi „străine”, - acelea unde la cârmă se află reprezentanţii partidelor de opoziţie. „O asemenea politică de „segregare”, fiind totalmente în detrimentul propriei populaţii, denotă odată în plus caracterul fraudulos, evident antipopular şi antieuropean, al politicii acestui partid. Este clar că, chiar şi în condiţiile actualei secete fără precedent, preşedintele Voronin intenţionează să folosească practica vicioasă de „repartizare centralizată” a ajutoarelor umanitare străine în scopul consolidării poziţiilor PCRM”, se mai spune în declaraţie. PPR mai consideră că în situaţia creată de secetă şi caniculă, Parlamentul avea datoria să introducă un regim de situaţie excepţională în agricultură, iar Guvernul – să întreprindă toate măsurile necesare pentru a minimiza efectele dezastruoase ale secetei. Este absolut necesar să fie elaborate de urgenţă mecanisme care să permită repartizarea ajutoarelor umanitare ce vor veni din străinătate direct în teritoriile afectate cel mai grav. Formaţiunea face apel către şefii misiunilor diplomatice, către reprezentanţii tuturor organizaţiilor internaţionale în R. Moldova să conştientizeze faptul că acordarea unor ajutoare umanitare va avea efectul scontat numai în cazul în care aceste ajutoare vor fi distribuite direct proporţional necesităţilor reale ale fiecărui teritoriu.