Un oficial de la Ankara susţine că Turcia va continua să sprijine eforturile R. Moldova de reîntregire a ţării
https://www.ipn.md/index.php/ro/un-oficial-de-la-ankara-sustine-ca-turcia-va-continua-7965_962561.html
Turcia va continua să sprijine integritatea Republicii Moldova în cadrul forurilor internaţionale şi eforturile de reîntregire a ţării, a declarat Yaşar Yakiş, preşedintele Comisiei pentru armonizarea cu Uniunea Europeană din cadrul Marii Adunări Naţionale a Turciei, în cadrul unei întrevederi cu spicherul Marian Lupu.
Potrivit Serviciului de presă al Parlamentului, Yakiş a menţionat că Turcia a susţinut activ demersul GUAM privind punerea în discuţie în cadrul ONU a subiectului ce vizează conflictele îngheţate.
Oficialul a subliniat că Turcia acordă o atenţie deosebită cooperării din bazinul Mării Negre şi s-a pronunţat pentru extinderea subiectelor de pe agenda de discuţie a statelor participante la cooperarea la Marea Neagră.
La rândul său, Lupu s-a pronunţat pentru dinamizarea raporturilor comercial-economice dintre cele două state, salutând, totodată, prezenţa investitorilor din Turcia pe piaţa din R. Moldova. „Republica Moldova este interesată în dezvoltarea şi consolidarea raporturilor bilaterale cu Turcia, inclusiv prin preluarea experienţei acestei ţări în raport cu Uniunea Europeană, precum şi prin atragerea de noi investiţii în economia RM”, a mai adăugat Lupu.
Delegaţia Marii Adunări Naţionale a Turciei se află într-o vizită în R. Moldova în perioada 5-8 decembrie.