logo

Un grup de deputaţi solicită destituirea unor membri ai Guvernului pentru necunoaşterea limbii de stat


https://www.ipn.md/index.php/ro/un-grup-de-deputati-solicita-destituirea-unor-membri-ai-guvernului-pentru-necuno-7967_962246.html

Un grup de 15 deputaţi solicită destituirea a 5 membri ai Guvernului pentru că nu cunosc limba de stat. Într-o adresare făcută de deputatul social-liberal Igor Klipii din numele grupului de deputaţi, se menţionează că necunoaşterea limbii de stat de către cele 5 persoane este o încălcare a legislaţiei. Deputaţii au solicitat destituirea ministrului Reintegrării Vasilii Şova, ministrului Transportului şi Gospodăririi Drumurilor Miron Găgăuz, ministrului Dezvoltării Informaţionale Vladimir Molojen, directorului Agenţiei pentru Construcţii şi Dezvoltarea Teritoriului Igor Semenovcher şi directorului Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru Alexandr Bannicov. Totodată, başcanului Găgăuziei, Gheorghe Tabunşcic i s-a solicitat să înveţe limba de stat. Într-un interviu acordat postului de radio BBC, la finele lunii august, preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin a declarat că „în Guvern sunt chiar 4 miniştri care nu vorbesc limba de stat”, dar ei au fost numiţi în funcţie datorită profesionalismului. Cu toate acestea, a specificat Voronin, cetăţenii care nu cunosc limba moldovenească trebuie să o înveţe.