Un grup de deputaţi solicită crearea unei comisii speciale pentru a examina situaţia din domeniul salarizării şi achitării pensiilor
https://www.ipn.md/index.php/ro/un-grup-de-deputati-solicita-crearea-unei-comisii-speciale-pentru-a-examina-situ-7965_964076.html
Un grup de deputaţi a înregistrat o iniţiativă legislativă în care se propune crearea unei comisii speciale cu participarea tuturor partidelor politice din Parlament pentru a examina situaţia în domeniul pensiilor şi salarizării. Anunţul a fost făcut de deputatul Dumitru Braghiş, liderul Partidului Democraţiei Sociale, luni, 26 martie, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit lui, comisia va avea drept scop înaintarea propunerilor concrete şi examinarea lor în Parlament până la finele acestei sesiuni.
Braghiş susţine că situaţia care s-a creat în domeniul salarizării şi a pensiilor este catastrofală şi ceea ce se întâmplă nu poate fi apreciat altfel decât că cei săraci devin mai săraci, iar cei bogaţi – şi mai bogaţi. El a explicat că în fiecare an salariile şi pensiile se majorează cu 20%, însă cel care primeşte o pensie de 300 lei va primi 360, iar cel cu 3000 va primi 3600 lei.
Potrivit lui Braghiş, acest decalaj se resimte cel mai mult în cazul pensiei preşedintelui republicii, care este de circa 7 mii lei, a deputaţilor - de peste 4 mii lei, în raport cu profesorii care primesc pensii de 400-700 lei şi cei care au activat în agricultură, a căror pensie e şi mai mică.
Deputatul susţine că adevărata prioritate a statului trebuie să fie oprirea exodului populaţiei, a ruinării industriei şi agriculturii, pentru o soluţionare echitabilă a problemelor salarizării şi pensiilor. Potrivit lui Braghiş, în campania electorală 2005, practic toate partidele politice au promis că vor asigura către 2009 creşterea salariului până la 300 dolari şi a pensiilor – 100 dolari, însă, ţinând cont de situaţia existentă în prezent, la sfârşitul anului 2008 acest obiectiv va fi compromis.
În cazul în care lucrurile nu vor evolua în acest domeniu, R. Moldova nu va avansa nici pe calea integrării europene, nici în dezvoltarea economică, şi nici în reglementarea conflictului transnistrean, a conchis Dumitru Braghiş.