logo

Un demnitar al Biroului de înmatriculare şi evidenţă a transportului a fost reţinut pentru depăşirea atribuţiilor acordate prin lege


https://www.ipn.md/index.php/ro/un-demnitar-al-biroului-de-inmatriculare-si-evidenta-a-transportului-a-fost-reti-7967_958122.html

Un demnitar al Biroului de înmatriculare şi evidenţă a transportului a Ministerului Dezvoltării Informaţionale din oraşul Basarabeasca a fost reţinut pe un termen de 20 de zile pentru investigaţii în legătură cu depăşirea atribuţiilor acordate prin lege, precum şi cauzarea daunelor în proporţii considerabile intereselor publice, transmite Info-Prim Neo cu referire la Serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit sursei citate, reţinerea demnitarului a fost posibilă după ce forţele de ordine au fost avertizate despre înmatricularea ilegală a unor mijloace de transport, efectuată cu ajutorul demnitarului. În scopul verificării informaţiei, ofiţerii Direcţiei poliţiei criminale au organizat şi desfăşurat un plan special de acţiuni. Cercetările din cadrul urmăririi penale au stabilit că 72 de mijloace de transport, înmatriculate cu ajutorul suspectului, au fost introduse în ţară ilegal, pe cale de contrabandă sau fără achitarea taxelor vamale. Poliţiştii au mai stabilit că suspectul a cauzat statului un prejudiciu material de circa 1 milion de lei. La 3 martie, conform deciziei Judecătoriei sectorului Râşcani a municipiului Chişinău pe numele suspectului a fost eliberat un mandat de arest preventiv pentru 20 de zile. Poliţia continuă cercetările pentru a stabili identitatea tuturor persoanelor implicate în acest caz. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă o pedepasă cu închisoare pe un termen de la 8 la 15 ani.