Un copil de un an din raionul Ocniţa a fost internat de urgenţă la spital după ce a băut motorină. Băiatul lăsat în grija unei vecine, a găsit combustibilul pe podea lângă sobă într-un vas deschis. Medicii solicită o precauţie specială a adulţilor faţă de toate substanţele toxice din casă, deoarece acestea prezintă pentru copii un pericol sporit care poate avea consecinţe tragice.
Copilul a fost transportat aseară, 26 ianuarie, de la Spitalul raional din Ocniţa la Bălţi şi acum se află în Secţia vârstă fragedă. Contactată de IPN, şefa Secţiei primiri urgenţe a Spitalului Clinic municipal din Bălţi, Ala Condrea, a spus că băiatul a suferit o intoxicaţie gravă-medie. Ala Condrea a menţionat că în prezent medicii fac tot posibilul ca băiatul să nu aibă consecinţe de pe urma acestui incident. Potrivit ei, pentru un copil de această vârstă substanţele toxice pot provoca consecinţe dintre cele mai severe – de la intoxicaţie generală a organismului cu evoluţie severă, arsuri ale mucoasei şi spasme respiratorii.
Şefa secţiei a menţionat că acest incident ar fi putut fi evitat dacă adulţii nu ar fi lăsat la îndemână substanţa periculoasă. Motorina se afla într-un vas deschis în încăperea în care copilul avea acces, iar micuţii la această vârstă şi până la 5 ani, cunosc lumea prin cavitatea bucală, prin gust, pipăit, prin atingere şi nu conştientizează pericolele. Specialiştii le cer adulţilor ca detergenţii, combustibilul, insecticidele, vopselile să fie dosite în dulapuri amplasate cât mai sus sau în dulapuri încuiate ca să nu poată fi găsite de copii.
În cazul intoxicaţiilor la copii de vârstă fragedă, aceştia vor fi urgent transportaţi la spital. În alte cazuri, poate fi consultat în prealabil specialistul de la Serviciul TOXAPEL – 022.555.220. Acest serviciu acordă asistenţă medicală telefonică părinţilor şi cadrelor medicale privind primul ajutor în cazul intoxicaţiilor la copii.
Conform datelor Ministerului Sănătăţii, traumele şi otrăvirile sunt una dintre cauzele principale de deces a copiilor de 1-5 ani din republica Moldova. De 6 ani, Proiectul REPEMOL (Regionalizarea Serviciilor Pediatrice de Urgenţă şi Terapie Intensivă din Republica Moldova), în colaborare cu autorităţile, atenţionează părinţii despre măsurile de prevenire a accidentelor casnice la copiii de până la 5 ani în cadrul campaniei „O casă fără pericole pentru copilul tău”. Informaţii despre cum poate fi protejat copilul în diferite situaţii pot fi găsite şi pe site-ul www.parinti.md.