Un copil de doi ani din capitală a căzut în gol de la etajul 4 al unui bloc locativ din capitală. Micuţul a fost internat la Spitalul clinic municipal pentru copii „Valentin Ignatenco” în stare extrem de gravă. Specialiştii bat alarma că, odată cu începerea sezonului estival, asemenea cazuri devin frecvente. Adulţii sunt atenţionaţi să nu permită copiilor să se apropie de geamuri şi avertizează că plasele pentru ţânţari se desprind uşor, la un efort neînsemnat depus chiar şi de un copil mic.
Vicedirectorul spitalului, Vitalie Mihalcean, a declarat pentru IPN că micuţul a suferit multiple traumatisme, inclusiv o fractură deschisă la picior, şi a fost internat în stare extrem de gravă în secţia reanimare. Copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi, cel mai probabil, vor urma şi altele. Deocamdată nu se cunosc circumstanţele exacte în care s-a produs incidentul.
Luna trecută, un copil de un an şi 9 luni din capitală a murit căzând de la etajul 9 al blocului locativ în care locuia familia. Micuţul, fiind lăsat fără supraveghere, a urcat pe pervaz şi a vrut, probabil, să se sprijine de plasa pentru ţânţari de la fereastră, căzând în gol.
Adulţii nu trebuie să lase copiii singuri în cameră atunci când aerisesc încăperea sau şi mai bine ar fi să iasă cu ei la plimbare în acest moment. La fel, este indicat să fie utilizat sistemul de deschidere a geamului pe verticală (de sus în jos). Adulţii trebuie să nu permită copiilor accesul la balcon, pentru că acest loc reprezintă un pericol. Scaunele, mesele sau dulapurile nu trebuie puse la balcon sau lângă fereastră, deoarece copiii pot urca pe ele şi pot cădea de la înălţime.
Potrivit datelor Centrului Naţional de Management în Sănătate, anul 2014 peste 2 000 de copii cu vârsta între 0-5 ani au fost traumatizaţi în Republica Moldova, peste 40 dintre aceştia au decedat. Potrivit unui studiu al proiectului „Regionalizarea serviciilor pediatrice de urgenţă şi terapie intensivă din Republica Moldova” REPEMOL, 66% dintre părinţi conştientizează riscul de accidentare a copiilor în casă.