Un copil de aproape doi ani a murit strivit de o mașină, după ce s-a ascuns sub unitatea de transport. Tragedia s-a întâmplat astăzi într-o localitate din raionul Ștefan Vodă, transmite IPN.
Inspectoratul General al Poliției menționează că, preliminar, s-a stabilit că mașina staționa la poarta familiei copilului. În acest timp, băiatul de 1 an și 7 luni s-a ascuns sub automobil.
Ulterior, șoferul, în vârstă de 42 de ani, a pornit mașina fără să observe copilul. După câțiva metri parcurși și-a dat seama că ceva este în neregulă. Când a înțeles ce s-a întâmplat, era prea târziu. Copilul nu mai prezenta semne de viață.
Oamenii legii atenționează că în preajma micuților șoferii trebuie să manifeste maximă prudență. Atunci când se efectuează manevre cu mașina, mai ales în curte, copiii trebuie să fie ținuți de mână de către o persoană adultă. Totodată, specialiștii atenționează – copiii nu se văd în oglinzile retrovizoare din cauza staturii mici.