logo

Un copil a murit strivit de un televizor care a căzut peste el


https://www.ipn.md/index.php/ro/un-copil-a-murit-strivit-de-un-televizor-care-7967_1089186.html

Un copil de un an și patru luni, de la Durlești, municipiul Chișinău, a murit strivit de un televizor care a căzut peste el. Natalia Stati, ofițer de presă la Direcția de poliție a municipiului Chișinău, a precizat pentru IPN că Inspectoratul de Poliție al sectorului Buiucani a fost sesizat de către medici.

Copilul se juca în cameră, sub supravegherea adulților, când a tras de sertarul unei noptiere pe care se afla televizorul. Acesta s-a dezechilibrat și a căzut peste el. Chiar dacă adulții erau în aceeași cameră, nu au reușit să evite lovitura. Imediat, copilul a fost dus la spital, în secția reanimare, dar nu a putut fi salvat.

Părinții sunt atenționați să nu amenajeze locuinţa cu mobilier, tehnică sau piese de decor care nu sunt fixate bine și pot fi mutate din loc de către copil. În urma unor asemenea accidentări, copiii ajung la spital cu rupturi de organe interne, fracturi serioase sau chiar sunt cazuri de deces.