Un complex subteran de cult creștin a fost identificat în satul Calfa, din raionul Anenii Noi. Indiciile arată că acesta datează din primele decenii ale secolului al XX-lea, fiind atribuit unor sectanți inochentiști, transmite IPN.
Agenția Națională Arheologică a fost informată despre descoperire de către primarul localității. Specialității au mers în teren împreună cu inginerul cadastral pentru a analiza complexul și au observat și două căsuțe etnografice. Directorul Agenției, Vlad Vornic, a declarat pentru IPN că este un complex unic de felul său pe teritoriul țării, „nici arhitecții consultați au spus că nu au mai văzut așa ceva”.
Complexul subteran are o suprafață este de 2,6x2,6 metri, iar în adâncime este de peste 5 metri de la nivelul actual de călcare a solului, unde a existat o construcție locativă de la care s-au păstrat resturi de temelie de piatră. Interiorul este alcătuit din două încăperi, una dintre care se află la un nivel mai jos, unde se ajunge coborând o scară. Camera cea mai adâncă are două coloane vopsite în alb și albastru, iar pereții de la intrare au și urme de pictură, pereții fiind văruiți peste lut. Pe pereți sunt și picturi cu tentă religioasă. Complexul are și două tuburi de ventilare.
La prima examinare se poate spune că complexul subteran este săpat în lut, de tip hrubă. În interior au fost găsite două icoane, una pictată pe hârtie cartonată presată și alta pe o tablă de fier. Icoanele vor fi luate temporar la Primărie pentru a le conserva. Având în vedere că noutatea privind descoperirea locului s-a răspândit rapid, locuitori ai satului și turiști și-au manifestat dorința de a vizita locul.
Acum e important să fie conservat complexul, spune directorul Agenției. E nevoie să fie construit un acoperiș și temporar să fie restricționat accesul vizitatorilor. „Fără îndoială, acest complex subteran interesant de la Calfa se cere a fi documentat, cercetat și conservat, căci prezintă o anumită importanță pentru istoria și patrimoniul cultural al zonei respective”, a declarant pentru IPN Vlad Vornic.