logo

Un bătrân de 75 de ani găsit mort într-o fântână din satul Ciuciuleni


https://www.ipn.md/index.php/ro/un-batran-de-75-de-ani-gasit-mort-intr-o-7967_1012429.html

Un bătrân de 75 de ani din satul Ciuciuleni, raionul Hânceşti, şi-a găsit sfârşitul într-o fântână adâncă de 10 metri din localitate. Oamenii legii au fost sesizaţi de către localnici, transmite IPN.

Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Diana Ţurcan, a spus că pentru a scoate bărbatul din fântână a fost nevoie de intervenţia salvatorilor. Oamenii legii nu exclud versiunea suicidului.

Pe 26 aprilie, o locuitoare a satului Voloviţa, raionul Soroca, în vârstă de 64 de ani, a căzut într-o fântână adâncă de 16 metri. Salvatorii au reuşit să o scoată în viaţă la suprafaţă. Femeia a fost internată la spital cu hipotermie. Potrivit oamenilor legii, femeia, diagnosticată cu cancer, ar fi avut o tentativă de suicid.