logo

Un bărbat a murit în timpul mesei, înecându-se cu o bucată de carne


https://www.ipn.md/index.php/ro/un-barbat-a-murit-in-timpul-mesei-inecandu-se-cu-7967_961269.html

Un bărbat a murit în timpul mesei, înecându-se cu o bucată de carne. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Anatol Proca, spune că bărbatul, de 56 de ani, locuitor al s. Sipoteni, Călăraşi, se afla la Chişinău în ospeţie. Luând masa împreună cu prietenii, aproape de ora 14.00, acesta s-a înecat cu o bucată de carne. Gazdele au încercat să-i acorde primul ajutor, să-l resursciteze, dar bărbatul s-a sufocat şi a murit până la sosirea medicilor de pe ambulanţă. Într-o locuinţă de pe str. Miron Costin, sectorul Râşcani al capitalei, a fost depistat cadavrul unei persoane neidentificate. Medicii au constatat ca bărbatul de aproximativ 55-60 de ani a decedat în urma multiplilor răni, provocate, probabil, în urma loviturilor cu toporul. Cazul a fost preluat de poliţia din sectorul Râşcani. Un tânăr, de 19 ani, a fost lovit, pe str. Uzinelor, de un automobil de marcă Toyota. Victima accidentului a suferit traume asociate, comoţie cerebrală, plăgi contuze în regiunea frontală şi a coapsei. El a fost internat la Spitalul de Urgenţă. În ziua precedentă Serviciul de Urgenţă din capitală a reacţionat la 694 de chemări, înregistrând 74 cazuri de traumatism, 56 cazuri de viroze acute şi 5 cazuri de ictus cerebral.