logo

Un autocar cu moldoveni, implicat într-un accident produs în România. Sunt doi morți


https://www.ipn.md/index.php/ro/un-autocar-cu-moldoveni-implicat-intr-un-accident-produs-7967_1099309.html

Două persoane au murit, iar alte patru au fost rănite în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un autocar, în zona Crasna din România. În autocarul înmatriculat în Republica Moldova erau 40 de persoane, transmite IPN.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au precizat că un autoturism înmatriculat în județul Galați, condus de un bărbat de 38 de ani, din comuna Ghidigeni, aflat singur în autoturism, se deplasa din direcția Crasna spre Bârlad. Acesta ar fi acroșat bordura unui pod rutier și ar fi ajuns pe sensul opus, unde ar fi acroșat un autoturism înmatriculat în județul Alba. Al doilea automobil era condus pe direcția Bârlad - Crasna de un bărbat de 26 de ani, din comuna Drânceni, județul Vaslui.

„Ulterior producerii impactului, autoturismul înmatriculat în județul Alba ar fi fost acroșat de către un autocar înmatriculat în Republica Moldova, condus de un bărbat de 36 de ani, din București, care circula în spatele autoturismului, pe sensul Bârlad - Crasna. În urma producerii evenimentului rutier a rezultat decesul conducătorului auto din județul Galați și al unui pasager din autoturismul înmatriculat în județul Alba, bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Stănilești”, a declarat pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Potrivit acestuia, ceilalți patru ocupanți ai autoturismului înmatriculat în județul Alba au fost transportați la unități medicale pentru acordarea de îngrijiri medicale, doi dintre aceștia, bărbați în vârstă de 47, respectiv 26 de ani, din Stănilești, fiind în stare gravă.

Din autocarul implicat în accident nu au fost persoane vătămate. Conducătorul autocarului a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Șoferul autoturismului înmatriculat în județul Alba nu a putut fi testat la fața locului, urmând să îi fie prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.