Un adolescent şi-a pierdut viaţa în timp ce încerca să fure echipament electric
https://www.ipn.md/index.php/ro/un-adolescent-si-a-pierdut-viata-in-timp-ce-incerca-7967_961321.html
Un adolescent şi-a pierdut viaţa în timp ce încerca să fure echipament electric
Un adolescent, în vârstă de 16 ani, din oraşul Codru din componenţa municipiului Chişinău, a fost electrocutat mortal în timp ce încerca să fure metale neferoase dintr-o instalaţie electrică.
Potrivit unui comunicat de presă al Grupului Union Fenosa, tragedia s-a produs la 7 septembrie. Potrivit anchetei, tânărul ar fi încercat să demonteze unele părţi componente ale echipamentului electric, urcând pe celulele 10 kV pentru a demonta componentele din metal neferos. La un moment dat, adolescentul a căzut peste barele de 10 kV, producându-se un scurtcircuit de la care s-au aprins hainele accidentatului.
Împreună cu victima, la locul accidentului se mai afla un adolescent de aceeaşi vârstă. Speriindu-se, acesta a fugit acasă, anunţându-şi mama şi un medic de la Urgenţă. O echipă a salvării s-a deplasat la locul accidentului unde a găsit corpul neînsufleţit al victimei. Prietenul său a recunoscut că cei doi intenţionau să sustragă metale neferoase.
Potrivit aceleiaşi surse, un alt accident s-a produs în circumstanţe similare în seara zilei de 8 septembrie, în instalaţiile electrice ale RED Sud. Un tânăr de 19 ani, locuitor al oraşului Vulcăneşti, a fost internat la spital cu arsuri ale mâinilor produse prin arc electric. Investigaţia a stabilit că acesta a fost accidentat în timp ce încerca să sustragă conductorii de pe un pilon. Tânărul nu este amplasat în câmpul muncii şi are antecedente penale, fiind implicat şi în alte cazuri de furt.
UF avertizează despre riscurile majore pe care le prezintă orice intervenţie neautorizată în reţelele electrice.