Astăzi, 20 iunie, are loc ultimul examen de bacalaureat, la limba maternă, pentru circa 400 de candidaţi de etnie ucraineană, bulgară şi găgăuză. Probele vor fi susţinute în 15 centre de bacalaureat, transmite IPN.
Potrivit Ministerului Educaţiei, examenul de bacalaureat la limba găgăuză va fi susţinut de 178 de candidaţi, la limba ucraineană de 160, iar la limba bulgară – 119 candidaţi.
Verificarea lucrărilor de examen va fi efectuată în perioada 3 – 26 iunie, iar rezultatele vor fi afişate în centrele de BAC la 27 iunie. Testele candidaţilor vor fi verificate în două centre naţionale.