logo

UE e cel mai mare donator de asistență ca atare, dar și în răspunsul la COVID-19, dezbateri


https://www.ipn.md/index.php/ro/ue-e-cel-mai-mare-donator-de-asistenta-ca-7967_1073523.html

Uniunea Europeană este cel mai mare susținător al Republicii Moldova în ceea ce privește asistența ca atare, dar și în ceea ce ține de răspunsul la pandemia COVID-19. Republica Moldova beneficiază de asistență atât din partea UE, cât și din partea statelor membre ale Uniunii Europene. Valoarea totală a asistenței europene, acordate până acum Republicii Moldova depășește un miliard de euro. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei dezbateri organizate de Institutul pentru Politici și Reforme Europene, transmite IPN.

Șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, a declarat că instituțiile financiare, țările membre, toți și-au consolidat eforturile pentru răspunsul la această criză pandemică COVID-19. Și a fost o consolidare atât pe interiorul UE, la nivelul statelor membre, dar și în raport cu partenerii externi. Oficialul a menționat că UE acordă sprijin Republicii Moldova sub formă de programe care deja erau planificate, programe regionale. O parte din sprijin este sub formă de suport bugetar, altă parte este acordată ca asistență macrofinanciară, iar altă parte sub forma unor proiecte. Totodată, este vorba și despre loturi de ajutoare.

Potrivit oficialului, UE a identificat și reorientat peste 87 de milioane de euro pentru necesitățile imediate ale Republicii Moldova și gestionarea consecințelor COVID-19. Pe lângă aceasta, UE va acorda o nouă asistență macrofinanciară de urgență în valoare de o sută de milioane de euro, adițional la celelalte 70 de milioane de euro din cadrul asistenței macrofinanciare agreate în noiembrie 2017, bani care mai pot fi valorificați în anumite condiții. Prima tranșă din noua asistență macrofinanciară ar putea fi acordată într-un termen destul de scurt, fără impunerea unor condiționalități. Cea de-a doua tranșă ar putea ajunge la sfârșitul anului curent sau la începutul anului viitor.

Tatiana Molcean, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, a menționat că, în această perioadă, Republica Moldova beneficiază de asistență importantă, atât din partea UE, cât și din partea statelor membre – România, Lituania, Austria, Polonia, Ungaria, Germania, Slovacia etc. Și în acest sens, ambasadele sunt foarte active. „Toate instrumentele posibile au fost activate și deja pe parcursul acestei perioade, din diferite instrumente, din diferite programe, ni se oferă această asistență”, a notat secretarul de stat, menționând că și în afara crizei, asistența UE este acordată prin diverse instrumente. La mecanismele ordinare ale UE, care este principalul donator în Republica Moldova, se adaugă și altele noi create pe timp de criză.

Tatiana Ivanicichina, secretar de stat la Ministerul Finanțelor, a menționat că există suport din partea partenerilor de dezvoltare, care este reflectat în bugetul de stat, și este suport care este acordat nemijlocit cetățenilor, societății civile, întreprinderilor mici și mijlocii. Și dacă anterior MF se orienta spre atragerea asistenței externe în bugetul de stat, în timpul crizei instituția și-a lărgit orizonturile și discută cu partenerii de dezvoltare despre asistența care nu este reflectată în buget, ea fiind axată pe trei dimensiuni. Este vorba despre asistența orientată spre domeniul sănătății (achiziții de echipamente și altele), spre domeniul social (societatea civilă, implementarea proiectelor la nivel local) și, trei, pentru susținerea economică. Și în acest sens, instituțiile europene acordă un suport semnificativ prin liniile de creditare, prin intermediul băncilor, comerciale, de la care ÎMM-urile pot accesa credite în condiții preferențiale pentru a-și susține activitatea.

Dezbaterea „Asistența UE pentru redresarea efectelor COVID-19 asupra Republicii Moldova” a fost organizată de IPRE, cu suportul Fundației Hanns Seidel.