logo

Ucraina şi R. Moldova se pronunţă pentru reluarea negocierilor în format „5+2”


https://www.ipn.md/index.php/ro/ucraina-si-r-moldova-se-pronunta-pentru-reluarea-negocierilor-in-7965_960055.html

R. Moldova şi Ucraina se pronunţă pentru reluarea negocierilor în problema transnistreană în format „5+2” ca fiind singura cale de soluţionare a conflictului transnistrean. Asemenea poziţie a fost susţinută luni, 26 iunie, la Chişinău, de miniştrii Afacerilor Externe din cele două state. Andrei Stratan, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene din RM, a menţionat, în cadrul unei conferinţe de presă cu omologul său ucrainean Boris Tarasiuk, că în prezent părţile poartă un dialog vizavi de necesitatea reluării negocierilor în formatul „5+2”, cu implicarea UE şi SUA. Referindu-se la recenta declaraţie a preşedintelui român Traian Băsescu, potrivit căreia „RM, Rusia şi Ucraina nu au dorit participarea României la negocieri”, Stratan a declarat că România va putea participa la procesul de negocieri în cadrul UE. Comentând referendumul din regiunea transnistreană a RM, anunţat de liderii de la Tiraspol pentru luna septembrie, şeful diplomaţiei moldoveneşti a declarat că organizarea acestuia va fi de o calitate democratică îndoielnică. „Nu o singură dată, atât oficiali din RM, cât şi cei europeni au declarat că această acţiune nu va fi legitimă şi nu va avea nici o bază politică”, a menţionat Stratan. La rândul său, Boris Tarasiuk a declarat că poziţia Ucrainei în ce priveşte reglementarea conflictului transnistrean, dar şi relaţiile cu RM a rămas, în general, neschimbată. Oficialul ucrainean şi-a exprimat speranţa că negocierile vor fi reluate, dacă nu în iulie, atunci în septembrie. În caz contrar, părţile care nu vor contribui la aceasta vor fi învinuite de sabotarea procesului de reglementare a conflictului. Referindu-se la declaraţia lui Băsescu, ministrul ucrainean de Externe a spus că Ucraina a optat pentru participarea României la negocieri, dar alte părţi s-au opus. Cei 2 miniştri au mai declarat că, în cadrul întrevederii, au discutat diferite aspecte ale relaţiilor internaţionale şi colaborării bilaterale, inclusiv în domeniul energetic, Misiunea de asistenţă la frontieră, comunităţile moldoveneşti din Ucraina şi ucrainene din RM etc. Părţile au apreciat pozitiv evoluţia relaţiilor bilaterale şi au trasat drept obiectiv strategic extinderea şi aprofundarea colaborării bilaterale moldo-ucrainene, atât în domeniul politic, cât şi cel comercial-economic, inclusiv în ramura energetică. În cadrul întrevederii oficialului ucrainean cu preşedintele Vladimir Voronin, Tarasiuk a afirmat că, odată cu constituirea noii coaliţii parlamentare şi noii componenţe a executivului ucrainean, nu se aşteaptă modificarea cursului existent de politică externă. În cursul întrevederii au fost examinate aspecte vizând apropiata vizită oficială în RM a preşedintelui Ucrainei, Viktor Iuşcenko. Ministrul de Externe al Ucrainei a avut o întrevedere şi cu spicherul Marian Lupu, în cadrul căreia Tarasiuk a declarat că este de datoria Ucrainei să ajute R. Moldova în restabilirea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii sale, şi să contribuie la soluţionarea paşnică a problemei transnistrene conform intereselor RM. Tarasiuk a mai afirmat că Ucraina nu regretă şi nu va renunţa la implementarea Declaraţiei comune a premierilor moldovean şi ucrainean, cu toate că noul regim vamal la frontiera moldo-ucraineană a cauzat Ucrainei pierderi economice. În cadrul întrevederii cu premierul Vasile Tarlev, interlocutorii au optat pentru necesitatea deschiderii punctelor de trecere a hotarului moldo-ucrainean în localităţile limitrofe şi simplificarea regimului de trecere a frontierei pentru cetăţenii care locuiesc în zona transfrontalieră. În context, Tarlev a solicitat urgentarea implementării înţelegerii bilaterale privind trecerea produselor agricole în volum de până la 50 de kg fără declaraţie vamală. De asemenea, premierul a optat pentru dinamizarea activităţilor în promovarea mărfurilor pe pieţele ambelor state prin crearea unui "coridor verde" de tranzit.