Se atestă o situație extrem de tensionată la hotarul dintre Federația Rusă și Ucraina, atât de tensionată încât nu se exclude izbucnirea unui conflict armat în această regiune din care facem parte și noi, Republica Moldova. Situația de la hotarul dintre cele două state este ancorată într-o dispută de o gravitate fără precedent dintre Federația Rusă, pe de o parte, și Statele Unite ale Americii, Alianța Nord-Atlantică și statele occidentale europene, pe de altă parte. Din ambele perspective, situația se referă în mod nemijlocit și la Republica Moldova. Situația creată, motivele și eventualele evoluții dar și ce are de făcut Republica Moldova – ca stat, ca societate, chiar ca fiecare cetățean în parte, au discutat invitații dezbaterii publice „Ucraina ca scop final sau ca punct de pornire? Locul rezervat Moldovei”, organizate de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a relatat că ordinea mondială reprezintă un set de reguli general agreate, privind sistemul internațional de reglementare a relațiilor dintre puteri. Ordinea internațională este influențată de puterea militară, economică, de ideologii, de dezvoltarea tehnologică. Ordinea mondială poate fi echivalată cu ordinea juridică internațională. „Drept exemplu poate fi considerat ordinea mondială instituită după războaiele religioase din Europa, unde în prim plan, ca actori internaționali, au fost agreate statele. După revoluția franceză și războaiele napoleoniene a existat o nouă ordine mondială care a scos în prim plan așa-zisele mari puteri, care stabileau ordinea și au pus bazele consolidării bazei coloniale, urmare căreia s-au consolidate statele imperiale. După Primul Război Mondial a fost ordinea mondială potrivit Tratatului de pace de la Verailles în baza celor „4 puncte ale președintelui SUA”, Woodrow Wilson, care a condus la stabilirea Ligii Națiunilor, în care au intrat până la Cel de-al Doilea Război Mondial, 58 de națiuni”, a spus el.
„O altă ordine mondială se constituie după Al Doilea Război Mondial în baza tratatelor și negocierilor de la Ialta și Potsdam. A început Războiul Rece, pentru că Uniunea Sovietică a refuzat să-și onoreze obligațiile de a părăsi Iranul. După ce în Iran au fost descoperite zăcăminte de gaze și petrol, englezii s-au retras, iar sovietici au refuzat. Din 1991 se atestă o situație nouă pe care Rusia încearcă să o valorifice după anumite criterii. Au urmat, în aprilie 2005, pretenția președintelui rus Putin precum că disoluția Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofă geopolitică, cuvântarea sa din 10 februarie, unde a vorbit despre lumea multipolară și pretenția Rusiei de a deveni un pol al lumii multipolare, după care s-a ajuns în decembrie 2021 la inițiativele Ministerului de Externe, la porunca președintelui Putin, de a propune NATO și SUA revenirea la zonele de influență. Toate acestea luate împreună creează atmosfera actuală tensională”, a precizat expertul.
Igor Boțan susține că există documente foarte clare care spun că Federația Rusă își dorește să creeze în spațiul post-sovietic o uniune economică eurasiatică care să copie Uniunea Europeană și, în baza acestei uniuni economice, să stabilească relații de liber schimb cu UE, ca parteneri, și să continue ideea unei Europe Unite de la Lisabona până la Vladivostok. „La baza acestei noi pretenții stă conservatorismul iluminat lansat în 2009 de Nikita Mihalkov, precum și ideea „lumii ruse” care trebuia să adune toate statele unde este vorbită limba rusă și predomină religia creștină-ortodoxă. După anexarea Crimeii, aceste elemente ale lumii ruse au început să se ruineze și aici e vorba despre obținerea de către Biserica Ortodoxă Ucrainene a statutului de autocefalie. Iar când Ucraina și-a formulat interesele de a-și apăra independența și suveranitatea în fața agresiunii Rusei, Putin a numit Ucraina anti-Rusie, care trebuie cumva eliminată”, a spus Igor Boțan.
Anatol Țăranu, comentator politic, doctor în istorie, ex-ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă este de părere că poziția Rusiei a început să se clarifice mai mulți ani în urmă, încă în 2008, când, după Summit-ul NATO de la București, a devenit clar că Rusia nici sub o formă nu poate recunoaște și accepta extinderea NATO. „De fapt, această extindere nu a fost nimic altceva decât încercarea țărilor din Europa de Est de a adera la NATO, din simplul motiv că erau preocupate de propria securitate, iar securitatea lor, era cumva pusă în pericol de către politicile Rusiei. Din acest punct de vedere, extinderea NATO a fost nu atât o politică a Bruxelles-ului sau a Centrului NATO, cât mai degrabă dorința țărilor care la timpul lor au făcut parte din lagărul socialist sau din Uniunea Sovietică de a-și asigura propria securitate. Acest lucru nu a fost acceptat de către Federația Rusă. „Multipolarismul” lui Putin era o expresie a faptului că, după căderea Uniunii Sovietice, lumea a devenit practic mono-polară prin faptul că toată puterea s-a concentrat pe un singur pol. Acest lucru s-a întâmplat nu atât din cauza că SUA și NATO foarte mult au dorit acest lucru, pur și simplu, Uniunea Sovietică s-a destrămat de o manieră absolut neașteptată pentru toată lumea”, a spus Anatol Țăranu.
„Acum Vladimir Putin încearcă să introducă în conduita internațională principiul multipolarismului, dar, de fapt, el ar dori ca Rusia să se prefacă într-un pol de putere. Rusia, la ora actuală, este a zecea economie a lumii, cu un PIB comparabil cu cel al Olandei, asta pentru a înțelege care sunt pretențiile reale ale Federației Ruse, în speță, de a deveni un pol al puterii în lumea contemporană. Dar, indiscutabil Rusia este a doua forță nucleară în lume și acest lucru nu poate fi ignorat. De aici și vin toate pretențiile de a deveni un pol de putere. Categoric, spațiul post-sovietic este spațiul de influență preferat de Rusia, chiar dacă acest lucru nu este formulat în termeni deschiși. Dar, ca acest lucru să fie pe interesul tuturor, se vorbește despre neacceptarea de către Rusia a extinderii NATO spre Est. Dacă până acum pretențiile se refereau la țările fostei URSS, acum acestea sunt extinse și asupra țărilor care au făcut parte din Pactul de la Varșovia, majoritatea din ele fiind deja parte a NATO. Și dacă acum nu poți face nimic pentru a le scoate din această organizație, cel puțin să le limitezi dreptul potențialului NATO de a opera din punct de vedere militar pe aceste teritorii”, a explicat expertul.
Potrivit lui, Occidentul a răspuns că extinderea NATO nu este o politică promovată de Bruxelles, ci o dorință a țărilor suverane de a adera la o organizație de securitate internațională, iar încercarea de a limita aceste posibilități, nu înseamnă nimic altceva decât o ingerință în dreptul suveran al popoarelor care singure își aleg formula după care trebuie să-și construiască propria securitate politico-militară. „Această pretenție este respinsă de Occident și aici se creează marele „punct nevralgic” în jurul căpruia există animozități, care într-o lume unde marile puteri dispun de forțe nucleare riscă să devină o catastrofă. Deocamdată, ne găsim în faza soluționării diplomatice a conflictelor, dar este foarte evident că ceea ce face Rusia din punct de vedere militat în cazul Ucrainei, faza diplomatică ar putea să se transforme în una fierbinte, cu consecințe imprevizibile”, a spus Anatol Țăranu.
Vladimir Socor, analist la The Jamestown Fundation, Washington, susține că criza actuală este cea mai serioasă criză politică și militară din Europa, de la „criza Berlinului încoace”. „Criza a durat trei ani și s-a încheiat în 1969 printr-un compromis. Sovieticii, prin agenții lor germani, au ridicat Zidul Berlinului, transformând Cortina de Fier într-un zid nu doar în Berlin, dar de-a lungul întregii linii de marcație a blocului sovietic și NATO, iar Occidentul a acceptat acest compromis. Cei trei ani au fost marcați de presiuni și chiar amenințări reciproce cu folosirea forței. Pe vremea ceea, în SUA staționau 300 de mii de militari în Germania, iar ea avea o armată de 200 de mii de oameni. În noiembrie 2021, dintr-o criză asupra Ucrainei, ea s-a transformat într-o criză general europeană. Rusia a extins cererile ei, de la nivelul Ucrainei, la nivelul întregii Europe centrale și de răsărit, antrenând în această criză diplomatică, întreaga alianță atlantică”, a spus Vladimir Socor.
Potrivit lui, în prima fază a crizei actuale, Rusia a concentrat forțe la hotarul cu Ucraina, pentru a o determina să aplice acordurile de la Minsk, dar și cu scopul de a intimida SUA, pentru că acestea să determine Ucraina să accepte aplicarea acordurilor de la Minsk. „Rusia spune din 2014 încoace că SUA sunt singura putere care au suficientă influență în Ucraina ca să o determine să aplice acordurile de la Minsk. Acordurile de la Minsk prevăd statut special pentru teritoriul ocupat de ruși în Donbas și crearea în Donbas a unui stat în stat, Donbas având armata proprie, politică externă, relații cu Rusia proprii etc. După ce timp de șapte ani nu a reușit să impună Ucrainei acest aranjament, Rusia dorește să folosească administrația Biden pentru ca aceasta să impună Ucrainei aranjamentul dorit de Rusia. În noiembrie, Rusia a extins obiectivele sale la scara întregului sistem euroatlantic”, a spus el.
Potrivit lui Vladimir Socor, „Rusia nu respectă administrația Biden și acesta este un considerent important în mentalitatea rusească. Rusia consideră că a venit acum momentul să inverseze extinderea NATO care a avut loc în 1997-2004. Avantajul Rusiei este că în 1997, NATO a acordat Rusiei un fel de compensație pentru procesul de extindere și a semnat cu Rusia un acord de bază prin care NATO promite să nu staționeze pe teritoriile noilor țări membre forțe combatante substanțiale. NATO, de atunci până astăzi, a refuzat să discute cu Rusia o definiție de comun acord a ceea ce înseamnă forțe combatante substanțiale, dar NATO a fost de acord să nu staționeze în țările noi membre mai mult decât o brigadă. Astfel, acum, prezența NATO este de la zero până la minima pur simbolică, iar NATO acum se confruntă cu cererea Rusiei de a evacua și această prezență simbolică, acolo unde ea există. Noi nu avem forțe de descurajare NATO. Rusia se apropie de acest obiectiv”, a afirmat Vladimir Socor.
Dezbaterea publică la tema „Ucraina ca scop final sau ca punct de pornire? Locul rezervat Moldovei”, organizată de IPN, a fost ediția a 223-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.