logo

Ucraina anunţă despre construcţia căii ferate pe segmentul Reni – Ismail


https://www.ipn.md/index.php/ro/ucraina-anunta-despre-constructia-caii-ferate-pe-segmentul-reni-ismail-7966_965939.html

Guvernul Ucrainei a aprobat proiectul de construcţie a porţiunii de cale ferată care va uni portul Reni cu magistrala feroviară „Odesa-Ismail”. Astfel, pentru a transporta mărfuri la Reni din Kiev sau din alte oraşe ale Ucrainei, nu va mai fi nevoie să se intersecteze teritoriul R. Moldova, inclusiv pe segmentul transnistrean. Încă în 2006, ministrul transporturilor şi comunicaţiilor al Ucrainei, Viktor Bondari, a declarat că Ucraina şi Moldova examinează posibilitatea construirii căilor de transport care ar ocoli Transnistria. Ucraina a propus părţii moldoveneşti să fie construită o ramură de cale ferată care va uni Odesa, Reni şi Ismail. Potrivit lui Bondari, pentru aceasta este nevoie să se construiască 60 de km de cale ferată de la Reni la Ismail, ceea ce în opinia sa va exclude „situaţia de încordare care a apărut la hotarul cu Transnistria”.