Formaţia rugbiştilor moldoveni Oleg Prepeliţă, Victor Arhip şi Veaceslav Titică a cucerit un nou trofeu în Rusia. De această dată, Krasnîi Iar a devenit campioană, transmite IPN.
În finală, Krasnîi Iar a învins formaţia Enisei. Prima manşă s-a încheiat cu victoria adversarilor, în timp ce în retur Kranîi Iar şi-a luat revanşa, cu 36-34, devenind pentru a 10-a oară campioană a Rusiei.
Oleg Prepeliţă a reuşit performanţa să fie cel mai bun marcator al campionatului, cu 15 eseuri. În ultimul act a evoluat şi Victor Arhip, în timp ce Veaceslav Titică a fost lipsă din cauza unei accidentări.