logo

Trei miniştri europeni la Chişinău


https://www.ipn.md/index.php/ro/trei-ministri-europeni-la-chisinau-7965_985491.html

Miniştrii de externe ai României, Cehiei şi Lituaniei sunt în vizită de lucru la Chişinău. Şefii diplomaţiilor statelor membre ale Uniunii Europene au fost invitaţi să participe la cea de-a III Reuniune informală a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, care se va desfăşura pe 30 septembrie, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene de la Chişinău, ministrul român Teodor Baconschi va avea întrevederi cu preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, şi cu prim-ministrul Vlad Filat, cu care va discuta aspecte ale cooperării dintre cele două state, inclusiv promovarea unor proiecte transfrontaliere, facilitarea relaţiilor comerciale, atragerea investiţiilor în economia Republicii Moldova. Şeful diplomaţiei cehe, Karel Schwarzenberg, va avea o serie de întrevederi bilaterale. Pe agenda discuţiilor figurează subiectele de bază ale cooperării moldo-cehe, integrarea europeană a Republicii Moldova, tematica transnistreană, proiectele de asistenţă tehnică şi alte aspecte de interes reciproc. De asemenea, va fi semnat Memorandumul de cooperare în domeniul integrării europene şi Acordul interguvernamental privind cooperarea în domeniul educaţiei, culturii, tineretului şi sportului. Ministrul lituanian Audronius Ažubalis şi vicepremierul moldovean Iurie Leancă vor participa la deschiderea primei şedinţe a Comisiei pentru integrare europeană moldo-lituaniană. Discuţiile preconizate în cadrul întrevederilor cu oficialii moldoveni se vor axa pe problematica transnistreană, în special din perspectiva preluării de către Lituania în 2011 a Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE, dezvoltarea proiectelor bilaterale de asistenţă tehnică acordată Republicii Moldova din partea Lituaniei şi alte subiecte de interes reciproc. Prima Reuniunea informală a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova a avut loc la Bruxelles, iar a doua a fost organizată la Luxemburg. Scopul acestui grup este de a sprijini parcursul european al Republicii Moldova.