logo

Trei medalii de bronz la Universiadă


https://www.ipn.md/index.php/ro/trei-medalii-de-bronz-la-universiada-7979_1006387.html

Sportivii moldoveni au cucerit trei medalii de bronz în primele zile ale Universiadei Mondiale, care se desfăşoară în oraşul Kazan, Rusia, transmite IPN.

Halterofilul Oleg Sârghi a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere în categoria de greutate 56 kg. La totalul celor două exerciţii, Oleg a ridicat 246 kg.

Alte două medalii de bronz Moldovei i le-au adus luptătorii la brâu. Igor Beşleaga a repurtat 3 victorii în categoria 75 kg, iar Anatolie Moldovan s-a remarcat cu 2 succese în categoria 100 kg. La un pas de podium a fost şi Mihail Cosnicean (66 kg), dar el a cedat în lupta decisivă în faţa lui Begench Yagmyrov din Turmenistan.

Duminică, 7 iulie, au evoluat şi alţi sportivi moldoveni. La atletism, Olesea Cojuhari şi Olga Zaporojan s-au calificat în semifinalele probelor de alergări pe distanţa de 400 metri, respectiv 800 metri.

Boxerii Alexandru Rîşcan (56 kg) şi Victor Cotiujanschi (81 kg) au repurtat victorii în meciurile de debut din şaisprezecimile de finală, în timp ce Piotr Apostol (60 kg) şi Victor Carpacevschi (75 kg) au suferit înfrângeri.

În clasamentul pe medalii, Republica Moldova ocupă la moment locul 25. Lider este Rusia, care a adunat deja 17 medalii, dintre care 7 de aur.

Astăzi, 8 iulie, vor evolua la Universiadă atleţii Alexei Cravcenco (alergări, 400 metri cu garduri) şi Serghei Marghiev (aruncarea ciocanului), judocanul Valeriu Duminică (81 kg), halterofilul Ion Ţernă (62 kg).