logo

Trei instituţii vor putea aplica amenzi pentru fumatul în spaţiul public


https://www.ipn.md/index.php/ro/trei-institutii-vor-putea-aplica-amenzi-pentru-fumatul-in-spatiul-public-7978_1009300.html

Trei instituţii vor fi abilitate cu dreptul de a aplica amenzi pentru fumatul în spaţiul public. Este vorba de Centrul Naţional de Sănătate Publică, Inspectoratul General de Poliţie şi Inspecţia de Stat a Muncii. Ajustările în acest sens la Legea cu privire la tutun şi produsele din tutun au fost remise Guvernului spre aprobare.

Solicitat de IPN, prim-vicedirectorul Centrului Naţional de Sănătate Publică, Ion Şalaru, a menţionat că proiectul prevede distribuirea funcţiilor între autorităţile vizate. Centrului Naţional de Sănătate Publică va interveni în instituţiile cu statut de persoană juridică. La locurile de muncă va interveni Inspecţia Muncii, iar în spaţiul public Inspectoratul de Poliţie. Odată modificată, legea va interzice definitiv fumatul în spaţiile publice de tip închis, iar managerii instituţiilor vor fi responsabili de respectarea legii.

Amenzile prevăzute pentru încălcarea legii variază de la 50 la 200 de unităţi convenţională (1 u.c.= 20 de lei). Managerul unei instituţii publice va trebui să elaboreze politici de interzicere a fumatului şi chiar să modifice regulamentul de funcţionare a instituţiei în acest sens. În cazul în care angajaţii nu vor respecta prevederile legii, riscă să fie concediaţi de la locul de muncă, în baza prevederilor Codului Muncii.

Ajustarea legii cu privire la tutun are loc în contextul Programului naţional privind controlul tutunului pentru anii 2012-2016, conform prevederilor Convenţiei-cadru a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind controlul tutunului şi la directivele Uniunii Europene.