logo

Trasee turistice pentru amatorii de ciclism au fost lansate în sudul Republicii Moldova


https://www.ipn.md/index.php/ro/trasee-turistice-pentru-amatorii-de-ciclism-au-fost-lansate-7967_1089221.html

Locuri istorice, peisaje naturale, tradiții autentice și cultură gastronomică au fost conectate în patru trasee turistice din sudul Moldovei, cu o distanță totală de peste 170 de kilometri. Primii 16 sportivi amatori, pasionați de alergare și ciclism, le-au testat. E vorba de traseele Comrat – Ceadâr Lunga, Plopi – Pașcani, Plopi – Pașcani – Slobozia Mare și Slobozia Mare – Vulcănești, transmite IPN.

Traseele au fost create și lansate de Asociația Națională pentru Turism Receptor din Moldova, într-un proiect finanțat de Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID).

„Susținerea sectorului turistic creează locuri de muncă în regiunile rurale, în special pentru femei, și stimulează dezvoltarea regională și antreprenoriatul. Extinderea ofertei turistice, cu accent pe atracțiile locale, și îmbunătățirea facilităților de turism rural stimulează atragerea turiștilor internaționali. Conectarea pensiunilor, cramelor, micilor artizani și a muzeelor în trasee turistice oferă o gamă largă de experiențe noi  turiștilor și poate crea oportunități de dezvoltare turistică în regiune”, a menționat directorul Misiunii USAID Moldova, Scott Hocklander.



Fiecare traseu are circa 40 km lungime și poate fi parcurs fie cu bicicleta, fie pe jos, din orice punct de pornire dorește turistul. Traseele de ciclism sunt bine marcate, cu indicatoare ecologice. Cu ajutorul codurilor QR e posibilă descărcarea hărților ​​în format digital de pe portalul moldova.travel. Pe portal pot fi găsite recomandări despre locurile de odihnă, cazare, relaxare, activități în natură, evenimente de interes pentru turiști. Traseele urmează în mare parte drumurile naționale, dar există și segmente cu drum de țară sau care trec prin păduri.


Natalia Turcanu, director executiv al Asociației Naționale pentru Turism Receptor din Moldova, a subliniat că unele pensiuni și crame de pe trasee au fost dotate cu biciclete și corturi pentru a fi oferite spre închiriere turiștilor care ​​îi vizitează.



Investiția efectuată în marcarea a 173 km de traseu, cât și pentru digitizarea hărților, a constituit 40 de mii de dolari.