Toate cele aproape două mii de secții de votare s-au deschis la ora 07.00, așa cum prevede legislația. Informația în acest sens a fost confirmată pentru IPN de către Rodica Sîrbu, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a Comisiei Electorale Centrale.
Comisia urmează să prezinte detalii privind începerea procesului de vot urmează să fie prezentate la conferința de presă de la ora 08.00.
Pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional au fost constituite 2 221 de secții de votare. Dintre acestea, 1 957 de secții sunt în circumscripțiile electorale din țară, 30 de secții de votare fiind pentru alegătorii din localitățile din stânga Nistrului. Alte 234 de secții de votare sunt deschise pentru cetățenii cu drept de vot din străinătate. Peste tot în lume secțiile sunt deschise în intervalul de timp 07.00-21.00, dar diferența o face fusul orar.
Alegătorii pot veni să-și exercite dreptul la vot până la ora 21.00. Totuși, biroul electoral poate decide prelungirea termenului votării, cu cel mult două ore, pentru a le permite alegătorilor care stau în rând la secția de votare să-și realizeze drepturile.