logo

Toate persoanele care s-au înscris la cursurile gratuite de română vor fi admise


https://www.ipn.md/index.php/ro/toate-persoanele-care-s-au-inscris-la-cursurile-gratuite-7967_1103153.html

Ministerul Educației și Cercetării va finanța instruirea pentru toate persoanele care s-au înscris la ediția din anul curent a Programului Național de studiere a limbii române. Pentru a extinde numărul beneficiarilor de instruire, ministerul urmează să organizeze o achiziție suplimentară de servicii, astfel încât să acopere necesarul de cursuri pentru un număr de peste 12 mii de solicitanți, față de 5 mii cât era planificat inițial. Despre aceasta a anunțat în cadrul unei conferințe de presă ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, transmite  IPN.

„Ne bucurăm mult că există un interes sporit față de acest program strategic și ne asumăm angajamentul ferm ca pentru toți cei care s-au înscris să putem să oferim pe deplin cursurile de limbă română”, a comunicat Dan Perciun.

Programul național de studiere a limbii române este destinat adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. Cele mai multe cereri au fost depuse de persoane care locuiesc în Chișinău – 6911. Din numărul total de solicitanți, peste 9 000 au cerut să studieze nivelul începător (A1) sau nivelul elementar (A2). 56% dintre solicitanți au optat pentru cursuri online.

Cursurile vor fi organizate în perioada martie-decembrie 2024. Durata unui curs va fi în medie de 120 de ore, în funcție de nivelul de competență lingvistică, comparativ cu cursul din 2023 care avea 60 de ore.