logo

Toate etapele fraudei bancare au fost și sunt executate de aceleași persoane, declarație


https://www.ipn.md/index.php/ro/toate-etapele-fraudei-bancare-au-fost-si-sunt-executate-7967_1098286.html

Frauda bancară în Republica Moldova a avut loc în trei etape. Toate etapele au fost și continuă să fie executate de aceleași persoane. Activitatea criminală continuă pentru că niciun executor al escrocheriilor nu a fost tras la răspundere penală. Declarații în acest sens au fost făcute de omul de afaceri Denis Urechi, într-o conferință de presă la IPN.

El spune că în prima etapă a fraudei au fost eliberate credite neperformante de către Banca de Economii (BEM). Această etapă a avut loc în perioada anilor 2007-2014. Denis Urechi susține că fraudarea BEM a fost protejată de toate guvernările, de la comuniști până la pro-europeni. Conform ordonanței procurorilor pe dosarul fraudei, azi se examinează sustragerea din BEM prin credite neperformante a 1 411 370 338 de lei. Acestea sunt creditele neperformante care  nu au fost rambursate BEM. Restul creditelor până în prezent se achită sau se recalculă achitarea lor. Sunt și alte cauze ce examinează oferirea creditelor neperformante, ca de exemplu Valiexchimp SRL, în sumă de 550 mln lei. Însă aceste cazuri nu pot fi atribuite la cazuri de escrocherii, ci la încălcarea regulilor de creditare.

Cea de-a doua etapă a fraudei vizează emiterea garanțiilor de stat în sumă de 14 miliarde de lei, în octombrie 2014-2015, folosind drept pretext situația dezastroasă din BEM și creditele nerambursate din prima etapă.

Iar cea de-a treia etapă, care continuă și în prezent, se caracterizează prin insolvabilitatea BEM și emiterea hotărârilor de judecată privind încasarea repetată a unuia și același credit de mai multe ori, afirmă Denis Urechi, pentru a acoperi frauda propriu-zisă. Azi sunt create circumstanțe prin care BEM, eliberând un credit, îl încasează de șase ori înapoi, spune omul de afaceri.

Potrivit lui, pentru opinia publică nu este clar de ce dosarul cu genericul frauda bancară stagnează pe loc. Cetățenii trebuie să cunoască realitățile juridice în care este examinat dosarul, care nu sunt de loc optimiste, și se referă la implicarea într-un mod sau altul a persoanelor publice în respectivul dosar.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.