Tiraspolul susţine că de la introducerea noului regim vamal, Transnistria a pierdut peste 3 milioane de dolari
https://www.ipn.md/index.php/ro/tiraspolul-sustine-ca-de-la-introducerea-noului-regim-vamal-transnistria-a-pierd-7965_958248.html
De la introducerea noului regim de tranzitare a mărfurilor la hotarul moldo-ucrainean, Transnistria a pierdut 3,2 milioane de dolari, despre aceasta, potrivit Agenţiei oficiale de la Tiraspol Olvia-press, a declarat vineri, 10 martie ministrul economiei din regiune Elena Cernenko.
Potrivit ei, Transnistria exportă lunar produse în sumă de 60-65 milioane de dolari. De la începutul acţiunilor pe care autorităţile transnistrene le numesc „blocadă” întreprinderile din regiune urmau să exporte mărfuri în valoare de 16 milioane de dolari.
Economia Transnistriei este orientată spre export, astfel că până la 90% din producţia întreprinderilor transnistrene se exportă, a declarat Cernenko.
„Toate speranţele noastre pentru ieşirea din această situaţie de criză sunt legate de Rusia”, a mai declarat sursa citată.
Ucraina a introdus regimul prin care tranzitarea mărfurilor din regiunea transnistreană la hotarul moldo-ucrainean se efectuează doar în baza specimenelor vamale ale R. Moldova la 3 martie. Autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol au calificat această acţiune drept blocadă economică.
Pe de altă parte, Chişinău şi Kievul, dar şi comunitatea internaţională, numeroase organizaţii europene resping acuzaţiile de blocadă economică, menţionându-se că acţiunile Moldovei şi Ucrainei sunt corecte şi că Transnistria se „autoizolează”.