logo

Tiraspolul refuză să participe la negocieri deoarece nu are indicaţii ce să spună, opinie


https://www.ipn.md/index.php/ro/tiraspolul-refuza-sa-participe-la-negocieri-deoarece-nu-are-indicatii-ce-sa-spun-7978_1015075.html

Administraţia de la Tiraspol refuză să participe la negocierile în formatul 5+2 deoarece nu are o agendă stabilită de negocieri, iar evoluţia situaţiei din Ucraina a dus la faptul că cei de la Tiraspol nu au indicaţii clare ce să vorbească la negocieri. De această părere este expertul în problematica transnistreană Eduard Ţugui.

Expertul a declarat pentru IPN că, în cazul Republicii Moldova se suprapun mai multe lucruri, inclusiv procesul electoral, şi posibil că Tiraspolul nu doreşte să participe pentru ca guvernarea să nu folosească motivul dialogului în campania electorală.

„Cred că principala cauză este evoluţia regională. Încă odată liderii de la Tiraspol, şi nu ei singuri, practică aceeaşi tactică de a nu participa la discuţiile oficiale şi de a băga strâmbe prin diferite dosare. Şi dacă nu ar fi atât de tragic pentru noi, acţiunile lor ar fi cel puţin ridicole”, a menţionat expertul.

Eduard Ţugui spune că s-a observat faptul că în cadrul discuţiilor Chişinăul nu are nişte parteneri serioşi. „Ei sunt nişte executanţi, dar execută indicaţiile Moscovei foarte stângaci. Totuşi, sunt convins şi astăzi că Republica Moldova are pârghii şi poate modifica atitudinile celor de la Tiraspol. Ar trebui ca cei din Chişinău să le şoptească, printre altele, ce pot face ca răspuns la acţiunile lor”, a încheiat expertul.

Tiraspolul a refuzat să participe la următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2, planificată pentru perioada 11-12 septembrie. Chişinăul a spus că Tiraspolul caută noi motive de a pune presiune asupra autorităţilor constituţionale.