logo

Tiraspolul anunță semnarea unui un nou acord cu Chișinăul în domeniul energetic


https://www.ipn.md/index.php/ro/tiraspolul-anunta-semnarea-unui-un-nou-acord-cu-chisinaul-7966_1094300.html

Tiraspolul anunță semnarea unui nou acord cu Chișinăul în domeniul energetic, valabil pentru luna ianuarie 2023. La fel ca și în decembrie, în prima lună din anul 2023 regiunea transnistreană va primi 5,7 milioane de metri cubi de gaze pe zi, transmite IPN.

La rândul său, MGRES își asumă obligația de a furniza energie electrică pentru a satisface necesitățile Republicii Moldova, la nivelul indicatorilor medii zilnice din luna precedentă. Costul energiei electrice va rămâne același.

„Astfel, locuitorii din Transnistria, instituțiile sociale și întreprinderile din industria alimentară din republică vor fi asigurate cu gaz, căldură și apă caldă în luna ianuarie. Statul va implementa măsuri menite să aprovizioneze cât mai mult posibil complexul industrial al republicii”, se arată într-o postare a Departamentului de economie de la Tiraspol.