logo

Tinerii luptători moldoveni s-au remarcat la mondialele de karate


https://www.ipn.md/index.php/ro/tinerii-luptatori-moldoveni-s-au-remarcat-la-mondialele-de-karate-7979_1034271.html

Moldova a cucerit cinci medalii la Campionatul Mondial de karate shotokan printre copii, care s-a desfășurat în Bulgaria. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere a urcat Timur Castraveț.

Cu argint s-au ales Renat Stavarachi, Iana Diacova şi Maxim Iurchenco, iar Denis Lupaşco a cucerit bronzul. Moldova a fost reprezentată de 11 luptători.

„Sunt mulțumit de aceste rezultate. Am acumulat experiență și data viitoare vom câștiga mai multe medalii”, a declarat pentru IPN antrenorul Dumitru Bejan.

Lotul Moldovei s-a clasat pe locul 12 în clasamentul pe echipe. La mondiale au participat peste o mie de luptători din 26 de ţări.