logo

Timotei Bătrânu este artistul care simte poezia tabloului şi redă culoare poeziei


https://www.ipn.md/index.php/ro/timotei-batranu-este-artistul-care-simte-poezia-tabloului-si-reda-7967_977873.html

Artistul plastic Timotei Bătrânu a vernisat expoziţia personală „Stări eoliene” găzduită de Muzeul Naţional de Artă din Chişinău şi a lansat cea de-a cincea plachetă de versuri „Eoliane”, transmite Info-Prim Neo. Expoziţia jubiliară a pictorului Timotei Bătrânu însumează circa 70 de lucrări de pictură şi grafică din colecţia personală cu cele mai diverse motive, însă dominant este subiectul naturii în abstracţionism. Pe parcursul anilor, artistul a creat lucrări cu diverse teme şi curente şi acum, la cei 65 de ani ai săi, pictorul pune accentul mai mult pe modernism şi postmodernism. „Până acum expoziţiile mele au fost mai alese, mai speciale, acum în picturi pun un pic de modernism şi postmodernism care m-au frapat în ţările străine pe care le-am vizitat. Tot aici lansez placheta de versuri „Eoliane”. Demult îmi doream să o scot şi am numit-o astfel, deoarece în pictura mea persistă un vânt de aer cald, rece şi răcoros”. Potrivit directorului adjunct al Muzeului Naţional de Arte a Moldovei, Svetlana Pociumban, prin această expoziţie artistul a încercat să să scoată la vedere rodul muncii sale din ultima perioadă de timp. Cea mai timpurie lucrare din această expoziţie este datată din 2005, ceea ce înseamnă că, într-o perioadă foarte scurtă de timp, a realizat peste 70 de lucrări. „Timotei Bătrânu este un om de o generozitate excepţională, are un număr foarte mare de lucrări donate grădiniţelor şi caselor de copii, un om talentat în toate”. „Mă bucur nespus că atâta lume a venit aici să-şi delecteze sufletul cu aceste minunate lucrări. Mă bucur pentru un confrate din cultură care a reuşit să ajungă la un bilanţ al muncii sale şi mă bucur că această cultură a noastră are asemenea personalităţi. Sunt impresionată de tinereţea sufletului său, de culorile care le redă şi optimismul cu care trăieşte, este minunat să te uiţi la aceste pânze în care joacă culorile”, spune Ninela Caranfil, actriţă la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”. Ghenadie Jalbă, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici spune că punctul de pornire în picturile lui Timotei Bătrânu, în majoritatea cazurilor, este peisajul. „El pictează exact după natură şi o schimbă aşa cum îi spune eul său interior. O trăsătură caracteristică, inclusiv acestei expoziţii, este acea fuziune a culorilor care creează o gamă impresionantă, trădându-l pe artist ca un liric. Timotei Bătrânu are un număr frumos şi mare de tablouri şi, la acest vernisaj, a venit cu o experienţă şi un mesaj bine definit”. În cadrul expoziţiei, rudele şi prietenii i-au făcut pictorului o surpriză invitând să danseze şi să cânte pentru el micuţii din ansamblu folcloric „Opincuţa” de la grădiniţa „Clopoţel” din sectorul Ciocana. Timotei Bătrânu a debutat în 1971 cu pictura „Primăvara”. Acum are peste 2000 de lucrări. Timotei Bătrânu este autorul celei mai înalte icoane din Moldova, „Mântuitorul tronând”, lucrare care măsoară peste 1 metru 70 înălţime şi care ţine locul altarului în biserica satului de baştină, Bălăureşti.