logo

Tensiunile la Varniţa urmăresc eliminarea prezenţei constituţionale din Bender, analist


https://www.ipn.md/index.php/ro/tensiunile-la-varnita-urmaresc-eliminarea-prezentei-constitutionale-din-bender-a-7978_1004931.html

Posturile de control instalate unilateral noaptea trecută, 27 aprilie, între satul Varniţa şi cartierul Severnîi din oraşul Bender urmăresc eliminarea oricărei prezenţe oficiale a Republicii Moldova din Bender şi consoliarea regimului anticonstituţional. De această părere este expertul în problematica transnistreană Oazu Nantoi, solicitat de IPN.

Oazu Nantoi a specificat că Republica Moldova, timp de peste 20 de ani, demonstrează că ştie numai să facă cedări şi, în acest sens, regimul anticonstituţional din stânga Nistrului nu are niciun motiv să creadă că autorităţile de la Chişinău vor riposta sau că cineva va fi prins, arestat şi diferit justiţiei pentru uzurparea puterii de stat. Expertul în domeniul conflictului transnistrean a mai menţionat că formatul bilateral de negocieri este o capcană pentru Republicii Moldova şi în cadrul acestui format nu poate fi atins niciun rezultat politic.

Expertul Asociaţiei pentru Politică Externă, Radu Vrabie, a menţionat pentru IPN că în ultima perioadă sunt tot mai frecvente provocările din partea administraţiei transnistrene şi unul din elementele provocărilor este de a testa capacitatea de reacţie a autorităţilor Republicii Moldova.

Radu Vrabie a mai spus că situaţia politică din Chişinău este în favoarea celor care recurg la asemenea tensiuni. Aceste provocări ar putea avea ca scop tensionarea şi mai mult a situaţiei interne din Republica Moldova, pentru a provoca alegeri anticipate şi aducerea la putere a forţelor care consideră integrarea eurasiatică o prioritate a politicii externe.

Noaptea trecută, 27 aprilie, administraţia de la Tiraspol a decis unilateral instalarea unor noi posturi de control lângă satul Varniţa. Argumentele aduse sunt că astfel s-ar încerca stoparea contrabandei. După aproape şase ore, posturile au fost scoase.