logo

Tenismenul Radu Albot a fost învins în Turcia


https://www.ipn.md/index.php/ro/tenismenul-radu-albot-a-fost-invins-in-turcia-7967_995949.html

Ghinion pentru cel mai bun tenismen moldovean. Radu Albot a pierdut ambele finale la turneul Futures din Turcia, unde era principalul favorit la victorie atât la invidiviual, cât şi la dublu, transmite Info-Prim Neo. În meciul decisiv la individual, Albot a cedat în faţa britanicului Daniel Smethurst, scor 6-3, 5-7, 0-6. Şi în proba de dublu, Radu a gustat din amarul înfrângerii împreună cu conaţionalul Andrei Ciumac. Perechea din Moldova a fost învinsă în finală de belgienii Germain Gigounon / Yannik Reuter, scor 6-7, 4-6. În 2011, Radu a câştigat cinci turnee din circuitul Futures, ce i-a permis să urce mai multe poziţii în clasamentul mondial. În prezent, Albot este cel mai bine clasat tenismen moldovean în clasamentul ATP - locul 255. În ierarhia publicată luni, 20 februarie, mai sunt prezenţi Roman Borvanov – locul 265, Andrei Ciumac – 707, Andrei Gorban – 810, Maxim Dubarenco – 1103 şi Roman Tudoreanu – 1899.