logo

Tariful la căldură și lumină ar putea fi redus


https://www.ipn.md/index.php/ro/tariful-la-caldura-si-lumina-ar-putea-fi-redus-7966_1101343.html

De anul viitor, locuitorii municipiului Chișinău ar putea plăti cu 15% mai puțin pentru energia termică. SA Termoelectrica propune ANRE un preț reglementat de 2783 lei/Gcal, comparativ cu 3267 lei/Gcal în prezent. De asemenea, la Agenția Națională pentru Reglementare Energetică a fost depusă propunerea de a reduce tariful la energia electrică produsă de  Termoelectrica, transmite IPN.

În cadrul unei conferințe de presă, directorul general interimar al SA Termoelectrica, Iurie Razlovan, a menționat că Termoelectrica s-a adresat către ANRE cu solicitarea de ajustare a tarifului pentru anul 2024. Este vorba despre micșorarea cu 15% a tarifului pentru energia termică (2783 lei/Gcal) și cu 8% pentru energia electrică (365 pentru un kilowatt/oră).

„Noi am făcut calcule respective, le-am pus cap în cap cu specialiștii de la ANRE și ca procedură am venit la ei cu cifrele respective, cu o solicitare. Acum urmează ei să-și facă calcule proprii, după care probabil că ei vor aplica modificări la cifrele noastre, în dependență de viziune care o au, metodologia și vor veni deja cu aprobări, a comunicat directorul general interimar al Termoelectrica.