logo

Tarifele la călătoria cu transportul public: între necesitate, echitate și interese, inclusiv politice. Dezbateri IPN


https://www.ipn.md/index.php/ro/tarifele-la-calatoria-cu-transportul-public-intre-necesitate-echitate-8004_1090543.html

Acum o săptămână, Consiliul municipal Chișinău (CMC) a aprobat Metodologia de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din municipiul Chișinău, iar ulterior, executivul a anunțat o eventuală majorare a tarifelor la călătoria în transportul public de la 2 lei cu troleibuzul, și 3 lei cu autobuzul și microbuzul, până la șase lei la toate aceste mijloace de transport, cu începere din 1 iulie. Decizia a stârnit discuții aprinse în cadrul autorităților municipale și în societate, fiind o decizie care aduce schimbări semnificative în situația unor pături largi de populație din capitală. Pe cât de inevitabilă și pe cât de corectă din punct de vedere economic și pe cât de echitabilă din punct de vedere social a fost majorarea, au discutat participanții la dezbaterea publică „Tarifele la călătoria cu transportul public din capitală: între necesitate, echitate și interese, inclusiv politice”, organizate de Agenția de presă IPN.

Șeful Direcției generale transport public și căi de comunicație, Vitalie Mihalache, a declarat că ajustarea tarifelor la călătoria cu transportul public reprezintă un subiect foarte actual, discutat pe larg. Situația a fost generată, inclusiv de faptul că, încă din anul 2009, tarifele la călătoria cu transportul public, troleibuzul și autobuzul, nu au mai fost revizuite. Inițial se examina o majorarea mai mică, însă s-a ajuns la tariful de 6 lei reieșind din scumpirile pe mai multe componente care formează acest tarif și respectiv influențează mărimea lui. Însă, spune responsabilul, ideea de bază a acestei ajustări este promovarea abonamentelor lunare care vor oferi o reducere considerabilă călătorilor.

Vitalie Mihalache a precizat că CMC a aprobat Metodologia de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din municipiul Chișinău. Documentul prevede formula de constituire a costului și valorile de referință. „Din punct de vedere economic, tariful urma să fie mai mare decât 6 lei, însă el trebuie să fie și unul social care să se încadreze în capacitatea călătorului de a plăti acest tarif. În prezent, proiectul dispoziției (emisă de primarul general) cu privire la ajustarea tarifelor se află în etapa de avizare și coordonare pentru ulterioara semnare și publicare. Acest lucru urmează să se întâmple în viitorul apropiat, iar noul tarif de 6 lei pentru călătoria cu troleibuzul și autobuzul, atât în capitală, cât și în suburbii, va intra în vigoare din 1 iulie.

Vicepreședintele Fracțiunii Platforma DA în CMC, Ruslan Verbițchi, consideră că era și mai este o posibilitate ca aceste tarife să nu fie majorate. Potrivit lui, în primul rând, majorarea putea fi evitată, dacă Guvernul își onora datoriile față de administrația publică locală – în jur de 460 de milioane de lei ce urmau a fi alocați în contextul pandemiei COVID-19 și a crizei refugiaților. O altă soluție, în opinia sa, ar fi menținerea subvenționărilor acordate de către municipalitate pentru Parcul Urban de Autobuze (PUA) și pentru Regia Transport Electric Chișinău (RTEC). De asemenea, consilierul consideră că guvernarea ar fi putut acorda un suport Primăriei Chișinău, inclusiv în ceea ce ține de eliminarea accizelor la combustibil.

„Ne-am adresa în ultimul rând cetățenilor pentru a scoate de la ei din buzunar leul acela de care este nevoie. Desigur, în Consiliul municipal Chișinău noi nu am votat majorarea tarifelor, dar s-a votat o metodologie. Și era și normal ca municipiul Chișinău să aibă o metodologie, în baza căreia legal să se formeze tariful. Deja este la discreția primarului să majoreze tariful sau nu. Pentru că nu noi în campania electorală, ci primarul Ceban a promis tuturor oamenilor care l-au votat că nu va majora tariful. Inclusiv, și majoritatea PAS ne-au promis vremuri bune. Păi, să se țină de cuvânt și de promisiunile lor electorale”, a notat Ruslan Verbițchi.

Președintele Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate în CMC, Roman Cojuhari, a menționat că transportul public din municipiu este în topul problemelor menționate de localnici și de asta trebuie abordată nu doar prin prisma creșterii tarifelor. Din aceste considerente, consilierii PAS au venit cu inițiativa de a crea un grup de lucru pentru elaborarea unei strategii de dezvoltare a transportului public din municipiu. Potrivit lui, a exista și o decizie, aprobată unanim în CMC, care prevede un plan de acțiuni pe care executivul (Primăria) urma să-l realizeze într-o perioadă de trei ani, lucru care nu s-a întâmplat. „Unica acțiune realizată pe deplin a fost achiziționarea celor o sută de autobuze. Însă, așa și nu s-a executat o altă acțiune importantă care prevedea efectuarea unui audit funcțional și financiar complex la PUA și RTEC, al cărui termen de realizare era sfârșitul lunii martie 2021”, a spus el.

Roman Cojuhari afirmă că, de asemenea, urma să fie elaborat un plan de revizuire a rutelor municipale. Or, astăzi există străzi pe care deloc nu circulă transportul public. „O altă acțiune prevăzută era lansarea asamblării unităților de transport la Parcul Urban de Autobuze. Deja urmau să fie încă o sută de unități de capacitatea mică. Nemaivorbind de alte decizii care au fost votate. Vorbim despre standardele de calitate în domeniu, care astăzi nu sunt respectate de către executiv, dar se cere o majorare”, a mai spus consilierul PAS.

Președintele Fracțiunii Partidului Socialiștilor în Consiliul municipal Chișinău, Alexandr Odințov, a precizat că socialiștii nu au votat majorarea tarifelor, ci și-au dat votul pentru aprobarea metodologiei. Potrivit lui, încă atunci când au început discuțiile despre o eventuală majorare a acestor tarife în contextul scumpirilor la energie, carburanți, au fost lansate discuții cu reprezentanții celor două întreprinderi municipale de transport și era clar că situația este complicată. Pe de o parte, este evident că pasagerii vor fi afectați de această majorare în contextul tuturor scumpirilor și al veniturilor mici. Pe de altă parte, dacă tarifele nu vor fi ajustate, există riscul ca transportul public să nu mai supraviețuiască din cauza pierderilor imense pe care le au PUA și RTEC. În aceste sens, spune consilierul, municipiul Chișinău este una dintre puținele administrații publice locale care acordă subvenții enorme, însă acestea ar urma să crească și mai mult, depășind un miliard de lei. Astfel, există riscul să fie stopate alte proiecte importante aflate în derulare.

Alexandr Odințov a declarat că, în condițiile create, aleșii locali au apelat la colegii socialiști din Parlament, care au venit cu o inițiativă prin care s-a propus să fie anulate accizele la carburanți. De asemenea, ei s-au adresat Guvernului și Parlamentului solicitând să fie elaborat un regulament cu privire la întreprinderile de menire socială. În opinia sa, dacă majoritatea parlamentară ar fi susținut aceste inițiative, tarifele la transportul public nu se majorau. „Noi am epuizat toate căile pentru a preveni majorarea tarifelor. Totodată, noi am luat în considerare declarația primarului general referitor la faptul că își asumă toată responsabilitatea pentru ajustarea tarifelor. Din aceste considerente am susținut aprobarea metodologiei”, a mai spus consilierul PSRM.