Târg al locurilor de muncă pentru moldovenii din Italia
https://www.ipn.md/index.php/ro/targ-al-locurilor-de-munca-pentru-moldovenii-din-italia-7967_990278.html
Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în colaborare cu Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) şi alte instituţii, va desfăşura duminică, la Roma, un târg al locurilor de muncă pentru cetăţenii moldoveni plecaţi să lucreze în Italia, transmite Info-Prim Neo.
Directorul ODIMM, Iulia Iabanji, a declarat că moldovenii, în parte cei care vor să revină în ţară, vor fi informaţi despre oportunităţile existente de piaţa muncii. Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă a invitat reprezentanţii mai multor companii care propun diverse locuri de lucru cu salarii competitive.
„În ceea ce ne priveşte am vrea să-i invităm pe compatrioţii noştri să deschidă mici afaceri, utilizând o parte din mijloacele financiare şi experienţa acumulată, şi să producă mărfuri şi servicii necesare în localităţile de unde au plecat. Vom prezenta informaţii despre proiectele în derulare, despre facilităţile şi asistenţa oferită prin aceste proiecte. Le vom vorbi despre Programul Naţional de Abilitare Economică a Tinerilor şi despre Programul de Atragere a Remitenţelor în Economia Naţională PARE 1+1 , prin care statul va completa investiţiile făcute de migraţi în dezvoltarea afacerilor cu sume de până la 200 de mii de lei”, a menţionat Directorul ODIMM.
Iulia Iabanji a mai spus că târguri similare au fost organizate şi în alte ţări unde lucrează moldoveni şi că aceste acţiuni şi-au demonstrat utilitatea.