logo

Ţara câștigătoare a Eurovision 2024 va fi desemnată în această seară


https://www.ipn.md/index.php/ro/tara-castigatoare-a-eurovision-2024-va-fi-desemnata-in-7967_1104479.html

Marea finală Eurovision Song Contest 2024 are loc în această seară, la ea participând cele douăzeci de state calificate în urma primei și celei de-a doua semifinale, Suedia – câștigătoarea ediției de anul trecut și statele Big 5, grupul cu cea mai mare contribuție la desfășurarea competiției. Concursul, care în acest an are loc în orașul suedez Malmö, va fi transmis în direct de la ora 22.00 (21.00 CEST). Moldova nu a acces în finala competiției, transmite IPN.

Finala poate fi urmărită în direct pe pagina de YouTube Eurovision Song Contest, dar și în direct la postul public Moldova 1.

Țările vor evolua în finala concursului conform ordinii: 1.Suedia, 2. Ucraina, 3. Germania, 4. Luxemburg, 5. Olanda, 6. Israel, 7. Lituania, 8. Spania, 9. Estonia, 10. Irlanda, 11. Letonia, 12. Grecia, 13. Regatul Unit, 14. Norvegia, 15. Italia, 16. Serbia, 17. Finlanda, 18. Portugalia, 19. Armenia, 20. Cipru, 21. Elveția, 22. Slovenia, 23. Croația, 24. Georgia, 25. Franța și 26. Austria.

Reprezenta Moldovei la Eurovision Song Contest 2024, Natalia Barbu, cu piesa „In the middle”, nu s-a calificat în finala concursului. Cel mai bun rezultat al Moldovei la Eurovision a fost în anul 2017, atunci când trupa SunStroke Project a obţinut locul 3, cu piesa „Hey Mammaˮ.