logo

Sute de încălcări constatate de la începutul Recensământului


https://www.ipn.md/index.php/ro/sute-de-incalcari-constatate-de-la-inceputul-recensamantului-7967_1012729.html

La doar câteva zile de la startul Recensământului populaţiei şi al locuinţelor în Republica Moldova, reprezentanţii societăţii civile au constatat deja peste 100 de încălcări pe tot teritoriul ţării. În majoritatea cazurilor, este sesizată lipsa echipamentului necesar şi a formularelor, precum şi completarea formularelor de către recenzori cu creionul şi nu cu pixul.

Reprezentantul Mişcării Civice „Tinerii Moldovei”, Anatol Ursu, a spus într-o conferinţă de presă la IPN, că cel mai deranjant element dintre toate este faptul că telefonul verde, pus la dispoziţia cetăţenilor de către Biroul Naţional de Statistică, pentru a anunţa cazurile de încălcare a prevederilor legale privind organizarea Recensământului nu a funcţionat în primele zile. Apoi, o altă încălcare gravă care vizează inclusiv drepturi umane esenţiale, este angajarea în calitate de recenzori a minorilor, ceea ce reprezintă o exploatare prin muncă a copiilor.

Anatol Ursu a subliniat că au fost înregistrate deja zeci de cazuri când formularele au fost completate cu creionul şi nu cu pixul. „Dincolo de nepregătirea oamenilor privind procedura, acesta e şi un indiciu clar al modului neprofesionist în care Biroului Naţional de Statistică a organizat campania de informare. De cele mai multe ori, scuzele folosite de către recenzori sunt că ei completează mai întâi cu creionul pentru a nu greşi, iar, ulterior, acasă sau la primărie vor completa frumos, cu pixul. Sunt, de asemenea folosite creioane tehnice, adică, un fel de pixuri care se şterg”, a spus Anatol Ursu.

În acelaşi context, reprezentantul Mişcării civice a precizat că au fost înregistrate alte zeci de cazuri când recenzorii nu erau corespunzător echipaţi. Aceştia nu deţin legitimaţii, se prezintă la 6 dimineaţa la casele cetăţenilor, deşi regulamentul face referire la orarul de 08.00-20.00. „Unii dintre recenzori nu aveau formulare suficiente şi se ofereau să completeze datele în caiete, pe foi A4, spunând că vor trece datele în formulare ulterior.  Un recenzor mai ingenios din Stăuceni, suburbia capitalei, propune locuitorilor să se adreseze la el acasă pentru a putea completa formularele”, a subliniat Anatol Ursu.

Printre încălcările constatate de reprezentanţii Mişcării civice „Tinerii Moldovei” se numără şi un caz din raionul Râşcani, unde recenzorii vorbesc doar în rusă, adresează întrebări manipulatoare de genul „sunteţi moldovean? vorbiţi moldoveneşte?”. La Şoldăneşti, Cahul şi Briceni recenzorii îndeamnă respondenţii să se declare moldoveni şi vorbitori de limba moldovenească, invocând argumentul că „nu se pot declara români pentru că nu au cetăţenie română”.

Totodată, a fost depistat şi un caz în satul Colibaş, raionul Cahul, unde responsabilul local de Recensământ în Cahul este cu antecedente penale, iar în raioanele Ocniţa şi Edineţ primarii au desemnat recenzorii după bunul plac, care, de multe ori, sunt rude ale acestora.

„Am fost sesizaţi şi în legătură cu un caz ieşit din comun în satul Mihălăşeni, raionul Ocniţa. Fostul primar şi-a format o echipă de oameni, pe lângă grupul de recenzori oficiali, din angajaţii săi, pentru a rescrie formularele în localul care îi aparţine. Cazurile sunt mult mai multe. Le contabilizăm pe toate şi le vom prezenta într-o listă completă imediat după încheierea Recensământului”, a adăugat Anatol Ursu.

În acelaşi context, reprezentanţii Mişcării civice „Tinerii Moldovei” au îndemnat cetăţenii Republicii Moldova să reclame încălcările şi incorectitudinile admise sau promovate de recenzori în timpul desfăşurării Recensământului populaţiei şi al locuinţelor la adresa de e-mail incalcari.recensamant@tinerii.md şi la numărul de telefon 067693338.