logo

Suspans la FC Costuleni


https://www.ipn.md/index.php/ro/suspans-la-fc-costuleni-7979_1016649.html

Noul preşedinte al echipei FC Costuleni, Andrei Grigor, a anunţat că retrage clubul din campionat. Jucătorii însă continuă să se antreneze şi speră să evolueze sâmbătă contra Sheriffului, scrie IPN.

„Am trimis o scrisoare la FMF prin care am anunţat că ne retragem din Divizia Naţională. Am luat această decizie pentru că echipa nu mai are şanse să se califice în cupele europene”, a declarat Andrei Grigor în cadrul unei conferinţe de presă.

Federaţia Moldovenească de Fotbal nu s-a pronunțat încă pe marginea demersului primit. Potrivit regulamentului competițional, o echipă care nu se prezintă la două meciuri este retrogradată în Divizia B.

„Mai suntem agrenaţi în Cupa Moldovei. Cum nu avem şanse la cupele europene? Mi se pare o situaţie ciudată”, a declarat pentru IPN antrenorul FC Costuleni, Laurenţiu Tudor.

Astăzi, 18 noiembrie, echipa s-a antrenat fără tehnicianul român. Jucătorii speră că vor continua evoluţia pe prima scenă a fotbalului moldovenesc. În campionat, FC Costuleni se află pe locul 8, cu 11 puncte. În caz că se va retrage, toate echipele din Divizia Naţională vor pierde punctele acumulate în meciurile cu FC Costuleni.