logo

SUA anunță sancțiuni împotriva Marinei Tauber


https://www.ipn.md/index.php/ro/sua-anunta-sanctiuni-impotriva-marinei-tauber-7965_1102911.html

Statele Unite ale Americii anunță sancțiuni împotriva Marinei Tauber pentru facilitarea încercărilor oligarhului fugar condamnat Ilan Șor de a submina procesele electorale din Moldova în interesele Kremlinului prin cumpărarea ilegală de voturi. Despre aceasta a informat ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon, transmite IPN.

„Cetățenii Republicii Moldova merită instituții și procese democratice libere și corecte. Ei merită un viitor lipsit de influența maligna a Kremlinului. Statele Unite salută progresele înregistrate de Moldova în implementarea reformelor democratice și economice. Vom continua să sprijinim poporul și guvernul Moldovei în construirea unui viitor mai democratic, prosper și sigur”, a semnat ambasadorul pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA în Republica Moldova.

Președinta Maia Sandu a mulțumit Statelor Unite pentru că au luat măsuri decisive împotriva celor care subminează integritatea alegerilor  în numele Kremlinului prin cumpărarea ilicită de voturi. „Împreună, suntem puternici în fața amenințărilor la adresa valorilor noastre democratice”, a scris președinta Maia Sandu pe platforma X.

Decizia Guvernului SUA de a include în lista de sancțiuni „pe cei responsabili de acțiuni care subminează securitatea și de interferențe electorale legate de Kremlin”, a fost salutată și de premierul Dorin Recean. „Sprijinul partenerilor noștri merge mână în mână cu eforturile noastre continue de a lupta împotriva fraudei și de a proteja democrația”, a subliniat premierul.

Și viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministru de externe, a salutat decizia de astăzi a Departamentul de Trezorerie al SUA privind extinderea sancțiunilor împotriva activităților externe dăunătoare ale Rusiei, inclusiv a celor implicați în destabilizarea țării și care reprezintă o amenințare la adresa democrației. „Sancțiunile SUA joacă un rol crucial în susținerea păcii și stabilității în regiune”, a spus Mihai Popșoi.

Pentru a marca cei doi ani de război neprovocat și ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei și ca răspuns la moartea politicianului de opoziție și activistului anticorupție Aleksei Navalnîi, Biroul de control al activelor străine (OFAC) al Departamentului de Trezorerie al SUA a anunțat sancțiuni pentru aproape 300 de persoane și entități. Împreună cu acțiunile Departamentului de Stat al SUA (State), acesta este cel mai mare număr de sancțiuni impuse de la invazia Rusiei în Ucraina.