logo

Structura organizatorică a Fondului de Eficiență Energetică va fi revizuită


https://www.ipn.md/index.php/ro/structura-organizatorica-a-fondului-de-eficienta-energetica-va-fi-revizuita-7966_1042760.html

Atribuțiile administratorului Fondului de Eficiență Energetică (FEE) vor fi preluate de către direcția executivă a Fondului: Comitetul de Investiții și Consiliul de administrare. O hotărâre de Guvern în acest sens a fost aprobată în ședința de miercuri, 4 iulie, transmite IPN.

Ministrul economiei și infrastructurii, Chiril Gaburici, a spus la prezentarea hotărârii că aceste modificări şi completări la Regulament fac să nu mai fie posibilă blocarea activității instituției din cauza imposibilității selectării și/ sau identificării unui administrator, situație care se înregistrează în prezent. Potrivit ministrului, noile reglementări vin să eficientizeze procesul de selectare și finanțare a proiectelor în domeniul eficienței energetice și valorificării surselor de energie regenerabilă.

Pe lista de așteptare a Fondului se află în prezent un număr de 46 de propuneri de proiecte, acceptate spre finanțare de Consiliul de Administrație, cu un buget de 148 milioane de lei, ale căror continuitate și implementare este condiționată de operaționalizarea FEE.

Proiectul aprobat prevede majorarea perioadei de recuperare a investițiilor de la 7 la 11 ani, ceea ce, potrivit autorităților, va contribui la creșterea numărului de proiecte de eficiență energetică finanțate de FEE.