logo

Strategia naţională de prevenire şi combatere a corupţie a suportat modificări


https://www.ipn.md/index.php/ro/strategia-nationala-de-prevenire-si-combatere-a-coruptie-a-suportat-modificari-7965_967865.html

Parlamentul a operat joi, 27 decembrie, completări la Strategia naţională de prevenire şi combatere a corupţiei. Proiectul a fost criticat de unii deputaţi din opoziţie, dar susţinut de cei din fracţiunea majoritară, transmite Info-Prim Neo. În Strategia naţională şi Planul de acţiuni pentru realizarea acesteia, s-au introdus un şir de noi prevederi. Astfel, în 2008 urmează să fie creat şi pus în aplicare un cazier juridic pentru persoanele juridice condamnate. De asemenea, sunt prevăzute: examinarea oportunităţii elaborării unor măsuri de ameliorare a situaţiei privind semnalarea bănuielilor de corupţie; implementarea sistemului informaţional de evidenţă a persoanelor ce deţin grade de invaliditate; organizarea şi desfăşurarea acţiunilor operative de investigaţie în direcţia depistării şi prevenirii actelor de corupţie în cadrul sistemului instituţiilor penitenciare, inclusiv prin intermediul efectuării verificărilor planificate şi inopinate; informarea organelor de urmărire penală referitor la cazurile de corupţie în activitatea notarilor şi avocaţilor. Proiectul mai prevede includerea necesităţii identificării şi studierii jurisprudenţei CEDO în materia probelor în cazul infracţiunilor de corupţie, cu informarea autorităţilor de resort. Deputatul Alianţei „Moldova Noastră”, Alexandru Lipcan, a declarat că proiectul este lipsit de esenţă şi completează şirul iniţiativelor formale ale Guvernului aduse în Parlament „pentru a avea ce scrie în dările de seamă”. AMN a propus respingerea iniţiativei Guvernului şi abrogarea, în ansamblu, a actualului cadru juridic, precum şi înlocuirea lui cu un program nou de combatere a corupţiei. Pe de altă parte, Vadim Mişin, reprezentant al fracţiunii comuniştilor a declarat că deputaţii ar trebui să vină cu amendamente, dacă doresc modificarea unui proiect. În acelaşi timp, el a menţionat că Guvernul a prezentat o dare de seamă a acţiunilor în vederea combaterii corupţiei şi deputaţii din opoziţie ar trebui să-l studieze înainte de a aduce critici. Strategia naţională de prevenire şi combatere a corupţiei a fost adoptată la 16 decembrie 2004.